CECCAR Business Magazine ❖ Nr. 37, 26 sept. - 9 oct. 2017 ❖ Curier legislativ |
a+
a-
|
---|---|
Formularul 700: Declararea online, de la 1 ianuarie 2018, a mențiunilor privind vectorul fiscal
Contribuabilii vor putea să modifice electronic, începând cu 1 ianuarie 2018, categoriile de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal, prin Formularul 700, aprobat recent prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). OPANAF nr. 2.372/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 747/18.09.2017, conține modelul, precum și instrucțiunile de completare a formularului (700) Declarație pentru înregistrarea/modificarea categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise în vectorul fiscal, cod 14.13.01.10.01. Potrivit instrucțiunilor de completare menționate, Formularul 700 se va depune ori de câte ori contribuabilii/plătitorii solicită, ulterior înregistrării fiscale, înregistrarea în vectorul fiscal a unor noi categorii de obligații fiscale sau modificarea categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise inițial în vectorul fiscal. Așa cum am amintit în CECCAR Business Magazine, la momentul lansării proiectului de ordin în dezbatere publică, Formularul 700 se va depune exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin intermediul Sistemului electronic național, la termenele stabilite de legislația în vigoare. Formularul 700 se va utiliza pentru modificări survenite în următoarele declarații depuse cu ocazia înregistrării fiscale inițiale:
Contribuabilii care s-au înregistrat fiscal odată cu înmatricularea în registrul comerțului vor selecta Formularul 070, în cazul persoanelor fizice autorizate, respectiv Formularul 010, în cazul celorlalți contribuabili care se înregistrează, potrivit legii speciale, la Oficiul Național al Registrului Comerțului. După cum se menționează și în referatul de aprobare ce a însoțit actul normativ în varianta de proiect, Formularul 700 nu se va utiliza pentru solicitarea de înregistrare în scopuri de TVA. Reamintim că potrivit art. 88 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, modificările ulterioare ale datelor din declarația de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoștință organului fiscal central, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin completarea și depunerea unei declarații de mențiuni. Conform prevederilor art. 86 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, declarația de înregistrare fiscală este însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta. Pentru înregistrarea/modificarea obligațiilor declarative care formează vectorul fiscal nu se depun, odată cu declarația de mențiuni, documente justificative. Prevederile OPANAF nr. 2.372/2017 se aplică, așa cum am menționat mai sus, începând cu 1 ianuarie 2018. (Copyright foto: karelnoppe / 123RF Stock Photo) |