Priorități guvernamentale pentru prima lună a anului 2018, în domeniul legislativ
Numărul 45-46, 28 nov. - 11 dec. 2017 » Prim-plan decizional
Executivul a aprobat un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legii organice, pe perioada viitoarei vacanțe parlamentare. Proiectul prevede adoptarea de ordonanțe în perioada cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2017 și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2018.
În domeniul finanțelor publice și al economiei sunt avute în vedere modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice, modificări și completări ale legislației privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și compensarea unor creanțe reciproce între statul român și persoanele beneficiare ale legilor în domeniul restituirii proprietății.
În ceea ce privește domeniul dezvoltării regionale, Executivul își propune reglementarea unor măsuri în domeniul fondurilor europene nerambursabile, al programelor naționale de dezvoltare locală, modificarea și completarea actului normativ privind înființarea Administrației Naționale „Apele Române”, precum și organizarea și publicarea monitoarelor oficiale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale în format electronic.
În domeniul transporturilor, Guvernul își propune modificarea și completarea ordonanței privind aplicarea tarifului de utilizare și a traficului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În materie de agricultură și dezvoltare rurală, Executivul va primi abilitarea de a aduce modificări și completări ordonanței privind produsele agroalimentare ecologice.
În privința mediului, Guvernul are în vedere modificarea și completarea ordonanței de urgență privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene.
În domeniul culturii și identității naționale, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în următoarea vacanță parlamentară menționează modificarea și completarea legislației privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor și proiectelor culturale, protejarea patrimoniului cultural național mobil și a monumentelor istorice și protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național.
În privința comunicațiilor și societății informaționale, Guvernul își propune adoptarea unor măsuri privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice.
De asemenea, Executivul va fi abilitat să reglementeze unele măsuri în domeniul sănătății și să modifice și să completeze acte normative în domeniul serviciilor sociale.
Ordonanțele emise de Guvern în perioada vacanței parlamentare vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2018.
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național