În mass-media din 3 mai a.c. a atras atenția – printre altele – frecvența deosebită a familiei de cuvinte care se „trage” din substantivul „prioritate”. Nimic neobișnuit până aici dacă avem în vedere preocupările cvasigenerale pentru identificarea, în toate domeniile de activitate, a obiectivelor de primă importanță. „Problemele” apar atunci când citim în presa print și auzim în zona audiovizualului formulări care se cer amendate sub aspect lingvistic și logic. Câteva exemple vor fi, sperăm, lămuritoare.

Într-un comentariu pe teme economice se remarca: „Cele 50 de priorități înscrise pe agendă arată că s-a acordat atenția cuvenită aspectelor care merită, cu adevărat, întâietate”. Fraza conține, cel puțin, două erori. Noțiunea de „prioritate” vizează fapte, preocupări, opțiuni etc. referitoare la ceva și/sau cineva care ocupă primul sau, în anumite situații, primele locuri. Or, atunci când afirmi că există „50 de priorități” anulezi, din start, însăși posibilitatea de a avea... „priorități”. Apoi, așa cum a rezultat și din precizările anterioare, nu există nicio deosebire între „prioritate” și „întâietate”. Includerea ambelor cuvinte în aceeași frază are un foarte pronunțat iz tautologic.

La un post de televiziune, un intervievat a spus că „prioritizarea efectuată de autoritățile locale arată că s-a făcut un pas înainte în materie de primordialitate”. Aici, pleonasmul a fost „la el acasă”. „Primordialitatea” nu este altceva decât acțiunea definită prin „prioritizare”.

Tot la un post de televiziune, prezentatoarea a afirmat că „urgențele au făcut necesară stabilirea de priorități pe baza unui riguros program calendaristic”. În acest caz, constatăm că nu s-a făcut distincția între „secvențialitate” și „prioritate”. Și aceasta, întrucât „programul calendaristic” indică tocmai ordinea, în timp, a declanșării și desfășurării unei acțiuni, pe când „prioritatea” reprezintă un element de natură calitativă prin sublinierea importanței unui anumit obiectiv. În plus, chiar o „prioritate” în adevăratul înțeles al cuvântului, adică „cel dintâi”, „primul” etc., impune, de multe ori, stabilirea de obiective posibil de atins doar într-o perioadă mai îndelungată; în același timp, poate să indice intenția de a declanșa mai târziu, la timpul oportun, o activitate programată cu multă vreme în urmă. „Urgențele” sunt, în esență, ele însele, „priorități”. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti.

În sfârșit, supunem atenției cititorului următoarea frază rostită, de această dată, de un prezentator la un post de radio: „Vorbitorul a prioritizat tematica simpozionului prin scoaterea în evidență a ceea ce se cere soluționat cu precădere”. Observăm că s-a repetat de trei ori sensul unui singur cuvânt, „prioritizare”, deoarece atât „scoaterea în evidență”, cât și noțiunea de „precădere” indică, indubitabil, acțiunea de... „prioritizare”.

Sunt exemple care îndeamnă la reflecții pe tema „priorității” reprezentate (în materie de exprimare) de obligația de a respecta măcar regulile gramaticale și logice elementare. Nu doare. (T.B.)