Priorități și secvențialități

Priorități și secvențialități

Numărul 21, 29 mai - 4 iun. 2024  »  La început a fost cuvântul...

Zi de zi, mass-media ne oferă teme de mare interes în legătură cu necesitatea exprimării corecte în spațiul public. Ne vom referi în special la deserviciile pe care derapajele lingvistico-logice le aduc calității actului publicistic. Astfel, un participant la o dezbatere televizată a afirmat că „o consecință ulterioară a măsurilor adoptate de stafful firmei constă în rezultatele obținute prin efectul de domino al seriilor în lanț și ale etapelor succesive”. În privința acestei fraze stufoase, se pot formula multe observații, între care caracterul sinonim al noțiunilor de „consecință”, „efect”, „rezultate”. Apoi, „consecințele” apar doar după aplicarea unor măsuri, iar „efectul de domino” constă tocmai în reacția „în lanț”.

La rândul lui, editorialistul unei reviste săptămânale constata că „stabilirea unui număr cât mai mare de priorități este o necesitate care impune o ierarhizare în timp a obiectivelor, astfel încât pașii de urmat să aibă o cronologie adecvată”. Prima constatare este că însăși noțiunea de „priorități” impune un număr limitat de obiective; dacă acestea sunt „cât mai multe” nu mai avem de-a face cu... „priorități”. De asemenea, „ierarhizarea în timp” nu este altceva decât stabilirea unei anumite „cronologii”, iar „pașii de urmat” reprezintă exact „punerea în practică” a unei anumite ordini de... „prioritate”.

Erori asemănătoare a conținut un reportaj radiofonic. Autorul a remarcat: „Dacă urmărim secvențialitatea acțiunilor firmei X, constatăm că s-a optat pentru o succesiune de măsuri care stabilește fazele unui parcurs cu un traseul definit în prealabil”. Care ar fi deosebirea dintre „secvențialitate” și „succesiune”, dintre „parcurs” și „traseu”, și când se stabilesc obiective altfel decât „în prealabil”? Pentru evitarea unor astfel de erori, este recomandabil ca „în prealabil” autorii să își verifice bagajul de cunoștințe despre proprietatea termenilor la care au intenția să facă apel. Asta da, „prioritate”! (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.