Procedura de acordare a facilităților pentru întreprinderi sociale și întreprinderi sociale de inserție, publicată în Monitorul Oficial
Numărul 27-28, 13-26 iul. 2022 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 712 din 15 iulie 2022 a fost publicată HG nr. 876/2022 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială, aprobate prin HG nr. 585/2016. Actul normativ introduce dispoziții care să soluționeze unele dificultăți întâmpinate în implementarea acesteia și care să pună în aplicare modificările legislative prevăzute de OUG nr. 33/2022 pentru modificarea și completarea legii menționate. Principala noutate adusă de HG nr. 876/2022 este introducerea unei proceduri de acordare a facilităților pentru întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție. În acest sens, aceste structuri trebuie să depună, la autoritățile administrației publice locale în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, o cerere însoțită de un memoriu justificativ, din care să rezulte necesitatea și oportunitatea acordării acestor facilități.
Potrivit noului act normativ, instruirea personalului de specialitate, cu privire la clauzele sociale care pot fi cuprinse în caietele de sarcini destinate contractelor rezervate, va fi asigurată de autoritățile publice.
Actul normativ reglementează procedura legală în baza căreia autoritățile publice locale să poată acorda scutiri de taxe și impozite întreprinderilor sociale și întreprinderilor sociale de inserție care au sediul în circumscripția administrației publice locale, prin hotărâri ale consiliilor locale.
HG nr. 876/2022 vizează și modificarea termenelor de depunere a rapoartelor anuale, prin adaptarea fiecărei categorii de persoane juridice atestate la obligațiile specifice.
O altă modificare, care are scopul de a flexibiliza transmiterea documentelor la agențiile de ocupare, prevede introducerea poștei electronice ca mijloc de comunicare.
Totodată, actul normativ modifică și condițiile de obținere a atestatului de către întreprinderile sociale și reglementează situațiile de anulare și de renunțare la atestatul de întreprindere socială și la marca socială la cererea întreprinderii sociale/întreprinderii sociale de inserție, precum și procedura de lucru și de comunicare a acestor decizii de către agențiile de ocupare.
De asemenea, în situația în care o întreprindere socială își schimbă sediul social într-un alt județ, aceasta va fi obligată să solicite un nou atestat prin depunerea unei cereri la agenția de ocupare pe raza căreia și-a stabilit noul sediu social și să renunțe la atestatul obținut în județul inițial.
Pentru situațiile în care se solicită prelungirea atestatului/certificatului, a fost eliminată obligația de a depune actele de înființare și funcționare a întreprinderilor sociale/întreprinderilor sociale de inserție, având în vedere că în arhiva agenției de ocupare există deja aceste documente.
Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), modificările legislative fac parte din reforma prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și vor duce la îmbunătățirea ocupării pe piața muncii, inclusiv a persoanelor din grupul vulnerabil, contribuind astfel la reducerea sărăciei și, totodată, la creșterea nivelului de trai a persoanelor angajate. Intervențiile legislative au ca scop diversificarea facilităților fiscale și de achiziții publice care să stimuleze start-up-uri inovatoare de economie socială, grupuri de economie socială, acceleratoare și incubatoare de proiecte antreprenoriale pe economie socială cu impact social, structurile de economie socială urmând a fi sprijinite și în perioada de programare 2021-2027, prin intermediul fondurilor europene.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național