Procedura de implementare a măsurilor de sprijin pentru domeniul HoReCa. Principalele prevederi
Numărul 23-24, 16-29 iun. 2021 » Curier legislativ
Recent a fost emisă Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat instituite prin OUG nr. 224/2020, după cum a informat și CECCAR Business Magazine.
Potrivit procedurii menționate, schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare.
De reținut este faptul că, dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare aprobate depășește valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinație, angajarea, respectiv plata către beneficiar se vor face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate.
Baza de calcul al ajutorului este certificată și asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru al/membră a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, selectat/selectată și remunerat/remunerată de către aplicant, fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit autorizat/autorizată în România, care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectat/selectată și remunerat/remunerată de către aplicant.
Valoarea contractului va fi de maximum 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codului CAEN eligibil/codurilor CAEN eligibile.
Redăm mai jos principalele prevederi ale Procedurii de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de OUG nr. 224/2020, aprobată prin Ordinul nr. 991/2021, precum pașii principali pe care trebuie să-i parcurgă solicitanții unei astfel de măsuri de sprijin și condițiile de eligibilitate.
1. Obiectivul schemei de ajutor de stat:
1.1. Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19.
1.2. Bugetul Schemei este estimat la 500 milioane euro, echivalent în lei.
1.3. Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare.
1.4. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare aprobate depășește valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinație, angajarea, respectiv plata către beneficiar se vor face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate.
2. Beneficiarii de ajutor de stat în cadrul Schemei și criterii de eligibilitate a acestora:
2.1. Beneficiarii Schemei sunt întreprinderile care îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanțare, condițiile de eligibilitate prevăzute în OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare.
2.2. Beneficiari de ajutor de stat sunt :
- structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate;
- structuri/unități de alimentație și organizatori de evenimente, înregistrate/înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României;
- agenții de turism licențiate și ghizii de turism atestați, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României și care primesc ajutor de stat, conform acestei Scheme, deținute de sau organizați ca întreprinderi înființate în baza Legii societăților nr. 31/1990, Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.
2.3. Beneficiarul poate fi: întreprindere autonomă, întreprindere parteneră sau întreprindere legată.
O întreprindere autonomă este orice întreprindere care nu este clasificată ca întreprindere legată sau ca întreprindere parteneră. O întreprindere este autonomă dacă deține mai puțin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una ori mai multe întreprinderi nu dețin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză.
Întreprinderile partenere sunt toate întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi legate și între care există următoarea relație: întreprinderea (din amonte) deține, individual sau în comun cu una ori mai multe întreprinderi legate, 25% sau mai mult din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei alte întreprinderi (din aval).
Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:
- o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților unei alte întreprinderi;
- o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
- o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;
- o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care controlează singură, în baza unui acord cu alți acționari sau asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii respective.
Întreprinderile care întrețin, cu una sau mai multe întreprinderi, relațiile la care se face referire la literele (a)-(d) sunt considerate întreprinderi legate.
2.4. Granturile se acordă pe bază de contract de finanțare încheiat cu următoarele categorii de beneficiari:
- întreprinderi care desfășoară activități autorizate de agenții de turism conform codurilor CAEN Rev 2 7911, 7912, 7990;
- întreprinderi care desfășoară activități autorizate de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare conform codurilor CAEN Rev 2 5510, 5520, 5530, 5590;
- întreprinderi care desfășoară activități autorizate de structuri/unități de alimentație, conform codurilor CAEN Rev 2 5610, 5621, 5629, 5630;
- întreprinderi care desfășoară activități autorizate de organizare de evenimente conform codului CAEN Rev 2 8230;
- întreprinderi care desfășoară activități autorizate de ghid de turism conform codului CAEN Rev 2 7990;
- întreprinderi care sunt înregistrate/înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României.
Activitățile sunt eligibile dacă sunt desfășurate în baza unor licențe de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru agențiile de turism, certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile de cazare, autorizații de funcționare emise de către autoritățile publice locale sau certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile/unitățile de alimentație publică, autorizațiile emise de către direcțiile sanitar- veterinare pentru unitățile de alimentație publică mobile, certificate constatatoare eliberate de Oficiul Național Registrul Comerțului pentru organizatorii de evenimente sau atestate de ghid de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului. Dacă o întreprindere deține mai multe puncte de lucru (structuri de cazare/structuri de alimentație/ agenții de turism), se vor verifica/încărca certificatele de clasificare/autorizațiile/licențele pentru fiecare punct de lucru. Codul/codurile CAEN Rev 2 pentru care aplicantul solicită finanțare trebuie să fi fost autorizat/autorizate pe perioada aferentă bazei de calcul în cadrul prezentei Scheme, iar în acest sens aplicantul va încărca certificat constatator cu istoric în aplicația informatică.
2.5. Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească și următoarele condiții cumulative:
- nu sunt întreprinderi în dificultate, în sensul definiției de la art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 și/sau nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultăți sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza epidemiei de COVID-19;
- nu depășesc plafonul de 1.800.000 euro conform secțiunii 3.1. din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificările și completările ulterioare;
- nu fac obiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu dobânzile aferente;
- nu se află în insolvență la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat;
- își mențin activitatea pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni de la data primei plăți a ajutorului de stat pentru valoarea grantului mai mică sau egală cu echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, sau 12 de luni de la data primei plăți a ajutorului de stat, în cazul în care valoarea grantului este mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruperea activității comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activității comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 de luni.
- au depus situațiile financiare anuale aferente ultimelor două exerciții financiare încheiate (2019 și 2020), pentru care s-a împlinit termenul legal de depunere, prevăzut la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au obligația să întocmească asemenea situații.
3. Modalitatea de acordare a ajutorului de stat:
3.1. Baza de calcul al ajutorului reprezintă:
- pentru beneficiarii care raportează cifra de afaceri, diferența dintre cifra de afaceri obținută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 și cifra de afaceri obținută din activitatea eligibilă aferentă anului 2020;
- pentru beneficiarii care aplică regimul special pentru agențiile de turism în conformitate cu dispozițiile art. 311 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, diferența dintre volumul facturilor emise în anul 2019 pentru serviciile de călătorie, inclusiv marja, și volumul facturilor emise în anul 2020 pentru serviciile de călătorie, inclusiv marja;
- pentru beneficiarii care țin evidența în partidă simplă, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, diferența dintre încasările obținute din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 și încasările obținute din activitatea eligibilă aferentă anului 2020.
3.2. În stabilirea activităților eligibile care vor intra în baza de calcul, se fac următoarele clarificări:
3.3. Baza de calcul al ajutorului este certificată și asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru al/membră a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, selectat/selectată și remunerat/remunerată de către aplicant, fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit autorizat/autorizată în România, care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectat/selectată și remunerat/remunerată de către aplicant.
3.4. Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin prezenta Schemă este echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică.
3.5. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare aprobate depășește valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinație, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate.
3.6. Cursul de schimb utilizat în implementarea schemei de ajutor de stat este cursul Băncii Naționale a României valabil la data lansării apelului de proiecte, respectiv data deschiderii aplicației electronice pentru etapa a doua și care va fi comunicată pe site-ul instituției la respectiva dată.
4. Procedura de înscriere în cadrul Schemei:
4.1. Înscrierea în cadrul Schemei, creare profil, user, parolă și completarea formularului de înscriere în vederea obținerii finanțării se fac online, folosind linkul www.granturi.imm.gov.ro.
Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la Schemă postate pe site-ul MEAT pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, efectuare plăți, monitorizare), precum și în contul creat la înscriere, denumit în continuare front office (FO).
4.2. Înscrierile în cadrul Schemei se vor realiza în două etape distincte:
a) Etapa 1 de creare profil, user și parolă, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică, atât datele reprezentantului legal/împuternicitului, cât și datele întreprinderii eligibile.
Beneficiarii care și-au creat deja profil, user și parolă în cadrul platformei în vederea primirii unui ajutor de stat în baza OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, cu modificările și completările ulterioare, vor putea folosi respectivul profil în cadrul prezentei Scheme.
b) Etapa 2 de înscriere în cadrul Schemei, în care aplicanții, cu profil, user și parolă generate în prima etapă, vor completa formularul electronic de înscriere, vor încărca declarații pe proprie răspundere, conform anexelor la prezenta procedură (declarație ajutor de stat, declarație tip întreprindere, formular de calcul pentru întreprinderi partenere sau legate), vor încărca copie după certificatul de clasificare pentru structurile de primire cu funcțiuni de cazare, copie după autorizația de funcționare sau după certificatul de clasificare pentru structurile/unitățile de alimentație publică, copie după autorizația sanitar-veterinară pentru unitățile de alimentație publică mobile, copie după atestat pentru ghizii turistici, respectiv copie după licență pentru agențiile de turism.
Toți aplicanții vor încărca certificat constatator cu istoric, eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, conform art. 3.4. Prin completarea formularului de înscriere beneficiarii își vor lua angajamentul de plată a datoriilor restante către bugetul central, angajamentul privind menținerea activității pentru 6 luni, respectiv 12 luni, își vor asuma pe proprie răspundere că întreprinderea nu era în dificultate la 31 decembrie 2019 sau că întreprinderea era în dificultate la 31 decembrie 2019 în condițiile excepției de la art. 3 alin (4) și (5) din O.U.G. nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, că nu este în insolvență și că nu are decizie de recuperare emisă de Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței, conform art. 3 alin (6) din O.U.G. nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare.
Tot în această etapă, beneficiarii vor încărca raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, semnat electronic de expertul contabil, sau raportul de audit (de asigurare), semnat electronic de auditorul financiar în conformitate cu art. 6 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 224/2020 cu modificările și completările ulterioare, împreună cu anexa la acesta (raportul sinteză), asumat de expertul contabil/auditorul financiar. Anexa la raport va fi realizată conform Anexei nr. 7 la prezenta procedură.
Raportul întocmit de expertul contabil/societatea de expertiză contabilă sau de auditorul financiar/firma de audit este elaborat cu respectarea ISAE 3000 (revizuit) Alte misiuni de asigurare decât auditurile sau revizuirile informațiilor financiare istorice, emis de International Auditing and Assurance Standards Board (IAASB) și cu Manualul privind Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili (ediția 2018), emis de International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA), din cadrul International Federation of Accountants (FAC), disponibile în limba română. Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară respectă, totodată, și prevederile Standardului profesional nr. 35 emis de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
Expertul contabil/societatea de expertiză contabilă poate întocmi raportul de expertiză contabilă extrajudiciară și în situația în care a ținut și condus contabilitatea solicitantului sau a oferit alte servicii profesionale conform OG nr. 65/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
4.3 Data de la care este activă a doua etapă de înscriere în cadrul Schemei se comunică pe site-ul instituției cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu zis.
Aplicația electronică aferentă primei etape de înscriere (creare profil, user și parolă) va rămâne deschisă pe toată perioada înscrierilor în cadrul Schemei.
Aplicația electronică aferentă celei de a doua etape de înscriere în cadrul Schemei va fi deschisă începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere, timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.
4.4. După crearea contului de utilizator, aplicanții vor avea acces la acesta pe toată perioada de implementare, vor putea vizualiza documentația transmisă și vor avea posibilitatea descărcării și semnării contractului de finanțare, încărcării de documente diverse aferente plății, în mod electronic. Adresa de e-mail trebuie să aparțină beneficiarului/împuternicitului acestuia și să se regăsească în toată documentația, aceeași adresă va fi folosită pentru toată corespondența pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a Schemei.
4.5. În momentul trimiterii formularului de înscriere online, împreună cu toate celelalte documente solicitate, inclusiv a raportului de expertiză contabilă/audit și a anexei la acesta, semnate electronic de expertul contabil/societatea de expertiză contabilă/auditorul financiar/firma de audit, aplicația electronică va transmite automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării, împreună cu numărul de identificare pentru fiecare proiect în Registrul Unic Electronic, denumit număr RUE. Acest mesaj se va regăsi în front office (FO).
Aplicanții care nu au depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2019 și 2020 la instituțiile fiscale abilitate, vor fi respinși din cadrul programului.
După trimiterea formularului, împreună cu toate documentele solicitate, aplicanții vor avea posibilitatea vizionării în timp real pe site-ul www.granturi.imm.gov.ro, a listei cu solicitanții înscriși în vederea verificării administrative și a eligibilității în cadrul Schemei.
Evaluarea și contractarea se va face în ordinea numărului RUE.
4.6. Documentele ilizibile, incomplete sau neîncărcate în aplicație pot fi solicitate prin clarificări. Netransmiterea tuturor documentelor solicitate prin clarificări în termenul stabilit atrage după sine decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile Schemei.
4.7. Pentru toate documentele provenite din străinătate vor fi prezentate traduceri autorizate.
5. Verificarea, selecția și contractarea beneficiarilor:
5.1 Verificarea documentelor depuse online se va face din punct de vedere administrativ și al eligibilității: solicitările vor fi verificate în funcție de apartenența la AIMMAIPE a sediului social al întreprinderii solicitante.
5.2 Se vor verifica următoarele:
- formularul electronic de înscriere și existența documentelor încărcate;
- îndeplinirea condițiilor de eligibilitate a beneficiarilor;
- existența raportului de expertiză contabilă, semnat electronic de expertul contabil, sau a raportului de audit, semnat electronic de auditorul financiar;
- corespondența dintre baza de calcul anuală obținută din activitatea eligibilă aferentă anilor 2019 și 2020, declarată pe propria răspundere de către aplicant în formularul de înscriere, cu valorile calculate, certificate și asumate de către expertul contabil sau de către auditorul financiar;
- faptul că solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central.
5.3 Solicitanții care nu îndeplinesc criteriile administrative și criteriile de eligibilitate vor primi decizie de respingere.
5.4. Se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Scrisoare de solicitare clarificări prin intermediul aplicației electronice, solicitantul primind o notificare în acest sens pe adresa de email înregistrată în aplicația electronică. Clarificările solicitate se încarcă de către solicitant în aplicația electronică de înscriere, în maxim 3 zile lucrătoare de la transmitere. Netransmiterea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea cererii.
5.5 Dacă în urma analizei documentației înscrise integral se constată neconcordanțe sau că informațiile declarate de solicitant nu sunt complete/corecte/reale, solicitantul va primi decizie de respingere.
5.6 Solicitantul se poate adresa AIMMAIPE de care aparține, prin intermediul aplicației electronice, formulând o contestație, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condițiilor din punct de vedere administrativ și al eligibilității, veridicității și conformității celor înscrise în formularul de înscriere on-line cu documentele justificative depuse.
Contestația se formulează în scris, se transmite prin intermediul aplicației electronice și va cuprinde:
- datele de identificare ale solicitantului;
- obiectul contestației;
- motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază contestația;
- dovezile pe care se întemeiază;
- semnătura reprezentantului legal.
Se poate depune o singură contestație pe etapă. Contestațiile care nu se depun conform procedurii, nu se iau în calcul.
Termenul de soluționare este de 15 zile lucrătoare de la data primirii contestației. Comunicarea soluționării contestației se va face prin front office, aplicantul primind o notificare în acest sens pe adresa de email înscrisă în aplicație.
5.7. După închiderea apelului de proiecte, în urma verificării administrative și de eligibilitate a tuturor aplicațiilor depuse, aplicația informatică va genera contract de finanțare pentru aplicanții acceptați, care se va regăsi în front office, și va transmite pe adresa de corespondență un mesaj de atenționare în acest sens. Aplicanții vor intra în aplicație, vor descărca contractul de finanțare, îl vor semna cu semnătură electronică și îl vor reîncărca semnat în aplicație în maximum 10 zile de la transmitere, dar nu mai târziu de dat- limită prevăzută în art. 1 alin (3) lit. g din OUG nr. 224/2020, respectiv 31 decembrie 2021.
Aplicanții care nu semnează și nu transmit contractul de finanțare până la termenul-limită vor primi decizie de respingere, semnată electronic de ordonatorul terțiar de credite, transmisă prin contul din aplicație.
După semnarea acestuia de către beneficiar, contractul va fi semnat electronic de ordonatorul terțiar de credite și reîncărcat în aplicație. După semnarea contractului de ambele părți, se va putea efectua plata grantului către beneficiar.
5.8. Valoarea contractului va fi maximum 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codului CAEN eligibil/codurilor CAEN eligibile, în anul 2020 comparativ cu anul 2019, calculată conform art. 2 alin (2) din OUG nr. 224/2020, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică și cu respectarea prevederilor art. 4 alin (4) din OUG nr. 224/2020. Contractarea se face în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație. Plata se va face în limita creditelor bugetare aprobate. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare aprobate depășește valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinație, angajarea, respectiv plata către beneficiar se vor face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate.
6. Plata granturilor:
6.1. Plățile din cadrul Schemei se efectuează prin intermediul băncilor comerciale partenere în program sau prin ordonanțare individuală, în contul ce cuprinde grupul de cifre 50.70, deschis de către operatorii economici la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială își au sediul sau la care sunt luați în evidență fiscală.
6.2. Beneficiarii eligibili declarați admiși, care vor dori să încaseze grantul prin intermediul unei bănci partenere, vor deschide conturi curente distincte aferente cererii de finanțare la instituția parteneră pentru care au optat în cererea de finanțare. În cadrul Schemei, aplicanții pot opta pentru instituția de credit parteneră o singură dată și nu pot schimba opțiunea exprimată la înscriere pe parcursul implementării Schemei.
După semnarea și reîncărcarea în aplicație a contractului semnat de ambele părți, instituția de credit parteneră selectată va face plata ajutorului financiar nerambursabil.
6.3. Plata beneficiarilor poate fi efectuată in tranșe până la acoperirea integrală a contractului de finanțare, conform creditelor bugetare alocate cu această destinație in bugetul MEAT.
7. Monitorizarea și controlul beneficiarilor Schemei și recuperarea ajutorului de stat:
7.1. Monitorizarea și controlul beneficiarilor Schemei se vor face de MEAT/AIMMAIPE.
7.2. Reprezentanții MEAT/AIMMAIPE/ANAF au dreptul să verifice anunțat/inopinat, online sau la sediul operatorilor economici, veridicitatea și conformitatea declarațiilor și activității făcute de beneficiarul ajutorului de stat. Beneficiarul trebuie să accepte și să faciliteze controlul reprezentanților MEAT/AIMMAIPE/ANAF privind ajutorul de stat acordat prin proiect. În caz contrar, se dispune recuperarea integrală a ajutorului de stat.
7.3. Beneficiarii pot fi controlați și de reprezentanții Consiliului Concurenței și de reprezentanții Comisiei Europene.
7.4. În cazul în care, în urma controalelor efectuate, se constată că beneficiarii nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în OUG nr. 224/2020 și în procedura de implementare, au făcut declarații incomplete și/sau neconforme cu realitatea pentru a obține ajutorul de stat, nu au respectat obligația menținerii activității în condițiile art. 5 din OUG nr. 224/2020, sau se constată că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute în contractul de finanțare sau în legislația schemei de ajutor de stat, structura de specialitate din cadrul MEAT/AIMMAIPE va propune recuperarea totală a ajutorului acordat și va anunța MEAT că a fost declanșată recuperarea ajutorului de stat, împreună cu dobânzile aferente.
7.5. AIMMAIPE monitorizează îndeplinirea indicatorilor pentru care s-a obținut finanțare (menținerea activității, plata obligațiilor fiscale către bugetul central). Menținerea activității pe o perioadă de minim 6 luni de la data primei plăți sau 12 de luni de la data primei plăți, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruperea activității comerciale, se va verifica automat de către aplicația electronică prin interogarea bazei de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului/Administrația Națională de Administrare Fiscală.
Până la finalul perioadei de monitorizare, în urma achitării obligațiilor fiscale către bugetul central, beneficiarul are obligația de a încărca în aplicația electronică certificatul fiscal care atestă lipsa datoriilor și dovada plății.
7.6 În situația în care, pe perioada contractuală, beneficiarul ajunge în situația de închidere operațională, faliment, dizolvare sau insolvență, se va proceda la recuperarea integrală a ajutorului de stat acordat prin Schemă, cu dobânda calculată de la data acordării și până la rambursarea integrală a ajutorului de stat.
7.7. Beneficiarii care înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, își iau angajamentul să le achite din ajutorul acordat în cadrul Schemei, în termen de maxim 6/12 luni din momentul primei plăți a ajutorului financiar către beneficiar, conform prevederilor din art. 2 alin. (5) din OUG nr. 224/2020.
7.8. În cazul în care se constată că nu au fost achitate obligațiile fiscale restante prevăzut la art. 8.8., solicitanții vor primi Decizie de respingere a finanțării cu recuperare integrală a ajutorului de stat și a dobânzii aferente, semnată electronic de ordonatorul de credite.
7.9 Operatorii economici beneficiari de ajutor în cadrul Schemei vor ține o evidență specifică a ajutoarelor primite conform prezentei Scheme, a altor scheme de stat și a altor ajutoare de stat. Aceștia sunt obligați să arhiveze evidența specifică și să o păstreze o perioadă de 10 ani.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice