Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, publicată în Monitorul Oficial

Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 6 august 2021  

În Monitorul Oficial nr. 766 din 6 august 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.191/2021 al președintelui ANAF pentru aprobarea Procedurii de implementare și de administrare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare. Potrivit inițiatorilor, actul normativ a fost promovat în contextul în care, prin Legea nr.296/2020 au fost aduse modificări și completări Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, fiind stabilite reguli privind consolidarea fiscală în domeniul impozitului pe profit. Noile reglementări stabilesc condiții privind constituirea, modificarea și desființarea grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, precum și reguli privind impozitarea grupului fiscal.

Grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit se constituie din cel puțin două dintre următoarele entități, denumite membri: o persoană juridică română/persoană juridică cu sediul social în România înființată potrivit legislației europene și una sau mai multe persoane juridice române/persoane juridice cu sediul social în România înființate potrivit legislației europene la care aceasta deține, în mod direct sau indirect, cel puțin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot al acestora; cel puțin două persoane juridice române la care o persoană fizică română deține, în mod direct sau indirect, cel puțin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot; cel puțin două persoane juridice române deținute, în mod direct sau indirect, în proporție de cel puțin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, de o persoană juridică/fizică, rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri sau într-un stat cu care s-a încheiat un acord privind schimbul de informații; cel puțin o persoană juridică română deținută, în mod direct sau indirect, în proporție de cel puțin 75% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, de o persoană juridică rezidentă într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri sau într-un stat cu care s-a încheiat un acord privind schimbul de informații și sediul permanent/sediul permanent desemnat din România al acestei persoane juridice străine.

Grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit este reprezentat, în relația cu organul fiscal, de persoana juridică responsabilă, care este persoana juridică română/persoana juridică cu sediul social în România înființată potrivit legislației europene, membră a unui grup fiscal în domeniul impozitului pe profit, desemnată pentru determinarea rezultatului fiscal consolidat al grupului fiscal, depunerea declarației de impozit pe profit și efectuarea plății impozitului pe profit în numele grupului. Potrivit art.423 alin.(6) din Codul fiscal, procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal, precum și modelul și conținutul cererii comune și a unor formulare se stabilesc prin ordin al președintelui ANAF.

OPANAF nr. 1192/2021, care reglementează  Procedura de implementare și de administrare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, stabilește: fluxuri privind soluționarea cererilor privind constituirea, modificarea și desființarea grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit; obligațiile declarative care revin membrilor grupului fiscal; obligațiile care revin, în administrarea grupului fiscal, precum și a fiecărui membru/fost membru al grupului, organelor fiscale competente.

Totodată, au fost stabilite modelul și conținutul următoarelor formulare: Formularul 173 „Cerere privind grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit”, precum și instrucțiunile de completare; Formularul 174 „Decizie privind aprobarea/respingerea implementării/menținerea grupului fiscal și continuarea sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit”; Formularul 175 „Decizie privind modificări ulterioare în cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.