Procedură de stabilire a TVA datorate României de CE sau de instituții înființate în temeiul dreptului UE pentru situații specifice
Numărul 1, 11-17 ian. 2023 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 29 din 10 ianuarie 2023 a fost publicat OPANAF nr. 2.559/2022 privind aprobarea Procedurii de stabilire a taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k1) din Codul fiscal, dar destinația bunurilor/serviciilor a fost schimbată, precum și a modelului și conținutului unor formulare. Inițiatorii actului normativ menționează că, prin OG nr.8/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, a fost introdus în Codul fiscal art.294 alin.(1) lit.k1), ale cărui prevederi se referă la aplicarea scutirilor de TVA pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către Comisia Europeană sau către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, în cazul în care achiziționarea bunurilor sau serviciilor respective se face în scopul îndeplinirii sarcinilor care îi sunt conferite prin dreptul Uniunii Europene pentru a combate pandemia COVID-19. În acest sens, MF, prin OMF nr.1345/2021, a aprobat Normele privind aplicarea prevederilor art.293 alin.(1) lit.f1), art.293 alin.(3), art.294 alin.(1) lit.k1) și ale art.294 alin.(4) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal. Potrivit art.2 alin.(3) din aceste Norme, în situația în care condițiile pentru scutirea de taxă încetează să se aplice, Comisia Europeană/agenția/organismul informează organul fiscal cu privire la fiecare bun/serviciu a cărui destinație a fost schimbată și momentul schimbării destinației.
Informarea este însoțită de copii ale documentelor pe baza cărora organul fiscal să poată stabili TVA datorată.
Organul fiscal competent, respectiv Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, emite, pe baza informării și a documentelor anexate, decizia de impunere referitoare la taxa de plată aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de TVA. Pe baza deciziei, Comisia Europeană, agenția ori organismul în cauză achită taxa de plată până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care condițiile pentru aplicarea scutirii au încetat să se aplice. În acest context, a fost elaborată procedura de stabilire a taxei pe valoarea adăugată datorată în România de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului UE, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, prevăzută la art.294 alin.(1) lit.k1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, în situația în care condițiile pentru aplicarea scutirii încetează să se aplice.
De asemenea, prin OPANAF nr. 2.559/2022 s-au aprobat modelul și conținutul următoarelor formulare:
a) „Referat privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k^1) din Codul fiscal, dar destinația bunurilor/serviciilor a fost schimbată”;
b) „Decizie privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k^1) din Codul fiscal, dar destinația bunurilor/serviciilor a fost schimbată”;
c) „Decizie de anulare a deciziei privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k^1) din Codul fiscal, dar destinația bunurilor/serviciilor a fost schimbată”;
d) „Decizie pentru îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul Deciziei nr. ..../............... privind stabilirea taxei pe valoarea adăugată datorată în România, potrivit art. 294 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, de către Comisia Europeană sau de către o agenție ori un organism înființat în temeiul dreptului Uniunii Europene, aferentă contravalorii livrării/prestării pentru care s-a aplicat scutirea de taxă, potrivit art. 294 alin. (1) lit. k^1) din Codul fiscal, dar destinația bunurilor/serviciilor a fost schimbată”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice