Procedura pentru acordarea eșalonării la plată simplificate, publicată în Monitorul Oficial
Telex » Știri 19 noiembrie 2020
În Monitorul Oficial nr. 1.104 din 19 noiembrie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 3.896/2020 al preşedintelui ANAF pentru aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul președintelui ANAF nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central. Astfel, contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, începând de astăzi, cererile pentru accesarea eșalonarii Ia plată simplificate.
Modelul cererii de eșalonare la plată este prevăzut în Anexa nr. 1 la Procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central și poate fi descărcat pe pagina de internet a ANAF, aici.
Potrivit unui comunicat al ANAF, contribuabilii persoane fizice și juridice pot accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data declarării stării de urgență.
Pentru a accesa eșalonarea la plată simplificată, nu este necesar să se constituie garanții, ci trebuie doar îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
a) să se depună o cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancțiunea decăderii. La cerere, se poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare;
b) să nu se înregistreze obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală. În cazul în care, la data stării de urgenţă se înregistrează astfel de obligații fiscale restante, acestea trebuie stinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
c) să nu fie în procedura falimentului;
d) să nu fie în dizolvare;
e) să fie depuse toate declaraţiile fiscale până la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
f) să nu se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.
Pe perioada eșalonării la plată se pot depune două cereri de modificare a eșalonării la plată – în situația în care se dorește includerea în eșalonare a obligațiilor care constituie condiție de plată, precum și două cereri de menținere a valabilității eșalonării la plată – în cazul în care a fost pierdută valabilitatea eșalonării la plată, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor.
Cererea de eșalonare la plată se soluționează în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia. La cerere nu se anexează alte documente, în afara propunerii de grafic de eșalonare și nici nu este necesară constituirea de garanții.
De asemenea, ANAF reaminteşte contribuabililor facilitățile fiscale pe care le pot accesa pentru conformarea la plata obligațiilor fiscale, detaliate în anexa de mai jos:
▪ Eșalonarea la plată conform Codului de procedură fiscală (Cap IV - Înlesniri la plată, art.184 - 208, din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare; O.P.A.N.A.F. nr. 90/2016 pentru aprobarea conținutului cererii de acordare a eșalonării la plată și a documentelor justificative anexate acesteia, precum și a Procedurii de aplicare a acordării eșalonării la plată de către organul fiscal central, cu modificările și completările ulterioare);
▪ Anularea obligațiilor de plată accesorii (Cap. II din OUG nr. 69/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale; O.M.F.P. nr. 2100/2020 pentru aprobarea Procedurii de anulare a obligaților de plată accesorii);
▪ Restructurarea obligaţiilor bugetare (Cap I din OUG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificarile si completările ulterioare; O.M.F.P. nr. 2810/2019 prin care a fost aprobată procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare)
Anexa
I. Eșalonarea la plată conform Codului de procedura fiscală
În ce condiții poate fi accesată eșalonarea la plată?
Orice categorie de contribuabil poate accesa eșalonarea la plată, pe o perioadă de cel mult cinci ani, respectiv:
a) pe cel mult 6 luni, în situația în care nu dețineți garanții;
b) pe cel mult 12 luni, în situația în care se încadrează în categoria contribuabililor cu risc fiscal mic (Art. 206 din din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare);
c) pe cel mult 5 ani, în situația în care deține garanții, chiar și insuficiente.
Odată cu această eșalonare se poate acorda și amânarea la plată până la finalizarea eșalonării, a dobânzilor și/sau a penalităților de întârziere, în vederea anulării, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Pentru anularea accesoriilor, solicitantul trebuie să se încadreze în una dintre următoarele situaţii:
a) obligațiile fiscale eșalonate la plată, precum și cele care fac obiectul amânării la plată, să nu fie mai mari de 5.000 lei în cazul persoanelor fizice și, respectiv, 20.000 lei în cazul persoanelor juridice;
b) să constituie garanții, în situația în care obligațiile fiscale eșalonate la plată, precum și cele care fac obiectul amânării la plată, sunt peste plafoanele menționate la lit. a);
c) să se încadreze în categoria contribuabililor cu risc fiscal mic, caz în care trebuie să constituie garanții în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul eșalonării la plată și amânării la plată în vederea anulării.
Pentru a beneficia de eșalonare la plată, contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și să aveți capacitate financiară de plată pe perioada de eșalonare la plată. Aceste situații se apreciază de organul fiscal competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori a altor informații și/sau documente relevante, prezentate de solicitant sau deținute de organul fiscal;
b) să aibă constituită garanție;
c) să nu se afle în procedura insolvenței;
d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară. Prin excepție, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiția se consideră îndeplinită.
Pe lângă condițiile menționate, trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiție trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului de atestare fiscală și se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal.
În cazul în care contribuabilul îndeplineşte condițiile necesare și doreşte să beneficieze de eșalonare la plată este necesar să depună cerere de acordare a eșalonării la organul fiscal competent.
Cererea de acordare a eșalonării la plată poate fi descărcată de pe pagina de internet a ANAF, aici.
II. Anularea obligațiilor de plată accesorii
În ce condiții se poate accesa anularea obligațiilor de plată accesorii?
Pentru a beneficia de anularea unor obligații bugetare accesorii, aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31.03.2020 inclusiv, contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) toate obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020 inclusiv, se sting prin orice modalitate prevăzută de lege până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv;
b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
c) să aibă depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;
d) să depună cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute la lit. a) - c), dar nu mai târziu de data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.
De asemenea, poate beneficia de anularea obligațiilor accesorii aferente și următoarelor obligațiilor bugetare principale:
a) cele stabilite prin declarații rectificative, în condițiile art. X din OUG nr. 69/2020;
b) cele cu termene de plată până la data de 31 martie 2020 inclusiv și stinse până la această dată, în condițiile art. XI din OUG nr. 69/2020;
c) cele stabilite prin decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale aflată în derulare la data de 14 mai 2020, în condițiile art. XII din OUG nr. 69/2020;
d) cele eșalonate la plată potrivit Codului de procedură fiscală, în condițiile art. XVI din OUG nr. 69/2020.
Pentru amânarea la plată, în vederea protejării la stingere, a obligațiilor de plată accesorii ce pot face obiectul anulării, contribuabilul poate depune notificare la organul fiscal competent prin care îşi manifestă intenția de a beneficia de anularea accesoriilor, până la depunerea cererii de anulare.
Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea obligațiilor de plată accesorii și/sau a cererii de anulare a obligațiilor de plată accesorii le puteți descărca pe pagina de internet a ANAF.
III. Restructurarea obligatiilor bugetare
În ce condiții se poate accesa restructurarea obligațiilor bugetare?
Această măsură fiscală poate fi accesată de către debitori, persoane juridice de drept public sau privat și constă în restructurarea obligaţiilor bugetare restante la data de 31 iulie 2020, pe o perioada de maximum 7 ani, cu posibilitatea anularii obligatiilor de plată accesorii. De asemenea, contribuabilul poate beneficia de anularea a maximum 50% din obligatiile bugetare principale dacă achită până la data depunerii cererii, maximum 15% din obligaţiile bugetare principale datorate.
Pentru a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, contribuabilul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să nu îndeplinească condițiile pentru a beneficia de eșalonarea la plată reglementată de Codul de procedură fiscală;
b) să prezinte un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, întocmite de un expert independent;
c) să nu se afle în procedura insolvenței la data emiterii deciziei de aprobare a restructurării obligațiilor bugetare. În cazul în care se află în procedura insolvenței și doreşte restructurarea obligațiilor bugetare, poate notifica organul fiscal cu privire la această intenție, cu condiția ca până la data emiterii deciziei de aprobare a cererii de restructurare să iasă din această procedură;
d) să nu se afle în dizolvare;
e) să aibă îndeplinite obligațiile declarative, potrivit vectorului fiscal, la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
f) să îndeplinească testul creditorului privat prudent.
În situatia în care contribuabilul intenţionează să beneficieze de restructurarea obligaţiilor bugetare, poate depune la organul fiscal o notificare în acest sens, până la data de 31 martie 2021, iar cererea de restructurare a obligaţiilor bugetare o poate depune până la data de 30 iunie 2021.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național