Procedura privind exercitarea opțiunii de utilizare, de către operatorii economici nerezidenți, a sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, publicată în Monitorul Oficial
Numărul 43, 17-23 nov. 2021 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 1096 din 17 noiembrie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1.831/2021 al ANAF pentru aprobarea Procedurii privind exercitarea opțiunii de utilizare, de către operatorii economici nerezidenți, a sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, precum și a modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului (083) „Opțiune privind utilizarea, de către operatorii economici nerezidenți, a sistemului național privind factura electronică RO e-Factura“. ANAF menționează că, prin OUG nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România, precum și pentru completarea OG nr.78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea (publicată în Monitorul Oficial nr.960 din 7 octombrie 2021), a fost reglementată implementarea unui sistem cu privire la facturile emise, transmise și primite într-un format electronic, care să permită prelucrarea lor electronică și automată. Potrivit prevederilor art.13 din această OUG, operatorii economici nerezidenți pot opta pentru utilizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura în relația comercială B2B sau în relația B2G, potrivit procedurii stabilite prin ordin al președintelui ANAF, emis în termen de 15 zile de la data publicării OUG în Monitorul Oficial.
De asemenea, din cuprinsul dispozițiilor art.10 alin.(1) și (2) din OUG nr.120/2021 rezultă că,în relația comercială B2B, emitentul facturii electronice care optează pentru transmiterea acesteia către destinatar utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este obligat să fie înregistrat în Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura (Registrul RO e-Factura).
În contextul acestor noi reglementări a fost elaborată și promovată prin OPANAF nr. 1831/2021 Procedura privind exercitarea opțiunii de utilizare, de către operatorii economici nerezidenți, a sistemului național privind factura electronică RO e-Factura în relația comercială B2B sau în relația B2G. Totodată, prin noul act normativ a fost reglementat formularul prin care operatorii economici nerezidenți își pot exercita opțiunea privind utilizarea acestui sistem.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial