Producătorii auto vor pierde venituri de 110 miliarde de dolari din cauza deficitului global de semiconductori
Numărul 19, 19-25 mai 2021 » Lumea în care trăim
Producătorii auto vor pierde venituri de 110 miliarde de dolari din cauza deficitului global de semiconductori anul acesta, estimare în creștere față de prognoza precedentă de 61 miliarde de dolari, iar criza va afecta producția a 3,9 milioane de vehicule, se arată într-un raport publicat de firma de consultanță AlixPartners, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Deficitul a arătat necesitatea ca producătorii auto să fie „proactivi” chiar acum și să creeze pe termen lung „un lanț de aprovizionare rezilient”, care să evite întreruperile în viitor, apreciază analiștii.
În trecut, companiile auto aveau acorduri directe de furnizare cu producătorii unor anumite materii prime, inclusiv metale prețioase, cum ar fi paladiu și platina, folosite la sistemele de purificare. O abordare mult mai directă pentru asigurarea metalelor prețioase a fost lansată după dificultățile de pe piață.
Producătorii auto caută acum să-și dezvolte relații directe cu producătorii de semiconductori, a explicat Mark Wakefield, de la AlixPartners.
În trecut, companiile auto erau reticente în încheierea unor angajamente pe termen lung pentru a achiziționa semiconductori sau alte materii prime. „Acum, riscul este real. Nu există riscul potențial de a fi afectată producția din cauza deficitului de cipuri”, susține Wakefield.
Separat, Ford Motor a anunțat zilele trecute că va reproiecta componentele auto pentru a folosi cipuri mai accesibile, ca răspuns la penuria globală de semiconductori.
Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinații de factori. Producătorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut și au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condițiile în care oamenii au fost obligați să stea în acasă, ceea ce a condus la creșterea vânzărilor de laptopuri și console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial