Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Producția de energie primară a scăzut cu 3,2% în 2022; importurile de resurse energetice au sporit cu 2,8%

Producția de energie primară a scăzut cu 3,2% în 2022; importurile de resurse energetice au sporit cu 2,8%

Numărul 44, 8-14 nov. 2023  »  Breviar statistic

Producția de energie primară a scăzut anul trecut cu 3,2% comparativ cu 2021, importurile de resurse energetice au sporit cu 2,8%, consumul intern brut de energie s-a diminuat cu 7,7%, iar consumul final energetic a înregistrat o reducere de 5,3%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Conform datelor INS, resursele de energie totale disponibile în anul 2022 au înregistrat o scădere față de cele din anul precedent, cumulând 42,5 milioane tone echivalent petrol (tep), această evoluție fiind cauzată de diminuarea producției de energie primară.

Scăderi mai importante ale resurselor s-au înregistrat la cocsul din import (-25,1%), produsele petroliere din import (-18,5%) și cărbuni (-12,1%). Potrivit statisticii, doar resursele de țiței au crescut (+1,634 milioane tep, reprezentând 15%).

Producția de energie primară în anul 2022, de 22,26 milioane tep, a scăzut cu 737.000 tep față de anul 2021, pe fondul reducerii producțiilor de cărbuni, energie electrică din surse regenerabile și țiței. În schimb, producția de gaze naturale utilizabile a crescut cu 98.000 tep (+1,3%).

Importul de produse energetice s-a majorat în anul 2022 cu 2,8% față de anul 2021, din cauza creșterii importurilor de țiței (+27,6%). Importurile de cărbuni, gaze naturale utilizabile și produse petroliere au înregistrat scăderi.

În anul 2022, consumul final energetic, pe total economie, a scăzut cu 1,339 milioane tep (-5,3%) față de anul 2021, ca urmare a scăderilor din industrie, agricultură și silvicultură și populație. Totuși, au crescut consumurile din transporturi și alte ramuri ale economiei (8,3%, respectiv 3,5%).

Ca pondere în totalul consumului final energetic, consumul populației și-a păstrat primul loc (32,9%), urmat de transporturi și industrie (31,4% respectiv 23,9%).

În anul 2022, exportul de energie (inclusiv buncărajul) a fost de 6,45 milioane tep, în creștere cu 1,202 milioane tep (+22,9%) față de anul 2021, când a avut valoarea de 5,256 milioane tep. Consumul intern brut de energie pe locuitor) în anul 2022 a fost de 1.652 kg echivalent petrol, în scădere cu 7,3% față de anul 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.