Profitul operațional în sistemul bancar a fost anul trecut de 22,596 miliarde lei
Numărul 49, 14-20 dec. 2022 » Breviar statistic
Profitul operațional în sistemul bancar a fost, în 2021, de 22,596 miliarde lei, în creștere față de cel de 19,462 miliarde lei consemnat cu un an înainte, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Veniturile din activitatea de exploatare bancară au scăzut față de anul 2020 la 77,214 miliarde lei, de la 83,311 miliarde lei, ca și cheltuielile din activitatea de exploatare bancară, care s-au cifrat la 54,618 miliarde lei (63,849 miliarde lei în 2020).
Profitul operațional la 1.000 lei venituri din activitatea de exploatare bancară a crescut de la 234 lei în anul 2020 la 293 lei în anul 2021, în prețuri curente.
Operațiunile de schimb au înregistrat și în anul 2021 cea mai mare pondere în total venituri de exploatare bancară, respectiv 61,9%, față de 2020 când acestea au fost 66,7%, și au totalizat 47,817 miliarde lei.
Operațiunile de schimb au deținut ponderea cea mai mare și în ceea ce privește cheltuielile de exploatare bancară, acestea fiind de 45,114 miliarde lei și reprezentând 82,6% din total.
În 2021, operațiunile cu clientela, al doilea element important în veniturile de exploatare bancară, au înregistrat o creștere cu 2,3 puncte procentuale, ajungând la 16,975 miliarde lei.
În cazul cheltuielilor pentru operațiuni cu clientela s-a înregistrat scădere față de anul 2020, acestea totalizând 2,428 miliarde lei (4,4% din totalul cheltuielilor de exploatare bancară).
Investițiile nete realizate anul trecut au fost de 757 milioane lei și s-au concretizat în utilaje cu și fără montaj - 48,9%, lucrări de construcții - 25,8%, alte investiții - 23,6% și respectiv mijloace de transport - 1,7% din valoarea totală a investițiilor.
În anul 2021, comparativ cu 2020, dotările cu calculatoare personale, servere și calculatoare portabile au înregistrat creștere, astfel, numărul echipamentelor conectate la Internet majorându-se cu 1,7% în 2021 comparativ cu anul precedent.
În ceea ce privește forța de muncă, per total, numărul mediu de salariați a scăzut cu 4% anul trecut, comparativ cu 2020. Ponderea femeilor în numărul total de salariați a fost de 66%.
Analizând mărimea totalului bilanțier, băncile comerciale cu un total bilanțier de peste 10 miliarde de lei au deținut cea mai mare pondere (39%). 29% din totalul băncilor au înregistrat valori ale totalului bilanțier între 1 și 5 miliarde de lei.
Anul trecut, din cele 34 de bănci comerciale, 25 au fost controlate de țări intracomunitare (UE), 4 de către alte țări, iar 5 au fost bănci cu capital românesc.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial