Program online gratuit de dotare a tinerei generații cu noi abilități în inteligența artificială, derulat de EY și Microsoft
Numărul 5, 12-18 feb. 2025 » Conectarea la era digitală
Organizația EY și Microsoft au anunțat lansarea programului AI Skills Passport (AISP), care sprijină elevii și studenții cu vârsta de cel puțin 16 ani să învețe despre tehnologiile inteligenței artificiale și aplicarea acestora în diferite sectoare de activitate și profesii. „Acest program online gratuit face parte dintr-o colaborare permanentă cu impact social, care pune accent pe sprijinirea tinerilor și a persoanelor defavorizate să dobândească abilitățile în domeniul inteligenței artificiale necesare pentru a avea succes în economia zilelor noastre, bazată pe AI“, se menționează într-un comunicat al EY.
Potrivit unei cercetări realizate de Randstad, cererea pentru abilități în domeniul inteligenței artificiale în anunțurile de angajare a crescut cu 2000%. Cu toate acestea, un studiu recent efectuat de EY și TeachAI, cu sprijinul Microsoft, a constatat că numai 15% dintre respondenții din Generația Z sunt pe deplin mulțumiți cu modul în care instituțiile de învățământ sau angajatorii lor îi pregătesc pentru impactul inteligenței artificiale și în ceea ce privește utilizarea instrumentelor AI. AISP vizează eliminarea acestor lacune prin dotarea cursanților cu abilități în domeniul inteligenței artificiale care sunt esențiale pentru locurile de muncă actuale, având drept obiectiv perfecționarea abilităților unui număr de 1 milion de persoane.
„Programul de studiu online gratuit este disponibil pe platforme web și mobile, iar participanții pot urma cursul cu o durată de zece ore în propriul ritm, studiind subiecte-cheie, precum noțiuni fundamentale de inteligență artificială, aspecte etice și aplicațiile acestei tehnologii în profesii din domeniul afacerilor, sustenabilității și al tehnologiilor. La finalizarea cursului, cursanții primesc un certificat de absolvire acordat de EY și Microsoft, care aduce un plus CV-urilor lor și le oferă acces la resurse de învățare și angajare suplimentare“, se menționează în comunicat.
Până în prezent, organizația EY și Microsoft au pus la dispoziție cursul în SUA, Marea Britanie, India, Italia, Grecia, Belgia, Africa de Sud, Irlanda, Elveția, Cipru, Australia, Noua Zeelandă, Fiji, Papua Noua Guinee, Suedia, China și India. Sunt în curs de derulare planuri de extindere și în alte țări în 2025, precum și de traducere a cursurilor în cinci limbi.
EY și Microsoft au colaborat în mai multe programe care îi ajută pe cei aflați în căutarea unui loc de muncă, precum și pe antreprenori prin dezvoltarea abilităților necesare pentru un viitor bazat pe inteligența artificială, în sprijinul dezideratului EY Ripples de a avea un impact asupra unui miliard de oameni până în 2030.
Cei interesați pot afla mai multe informații despre programul EY-Microsoft AI Skills Passport aici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc