Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Programul IMM INVEST a fost prelungit până la 30 iulie 2021; acesta include programul AGRO INVEST, destinat fermierilor

Programul IMM INVEST a fost prelungit până la 30 iulie 2021; acesta include programul AGRO INVEST, destinat fermierilor

Telex » Știri 11 martie 2021  

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că în şedinţa de Guvern de miercuri a susţinut prelungirea programului IMM INVEST până la 30 iulie 2021 şi că a introdus o serie de completări, precum extinderea categoriilor de beneficiari şi modificarea criteriului de eligibilitate, relatează Agerpres. „Sprijinirea mediului de afaceri reprezintă o prioritate pentru Ministerul Finanţelor, astfel că am susţinut în şedinţa de Guvern prelungirea programul IMM INVEST până la 30 iulie 2021. Totodată, am introdus o serie de completări, respectiv extinderea categoriilor de beneficiari, modificarea criteriului de eligibilitate privind capacitatea de lichiditate a întreprinderilor solicitante, precum şi includerea producătorilor de vinuri şi bere în cadrul domeniilor eligibile”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el a subliniat că subprogramul AGRO IMM INVEST se adresează exclusiv domeniilor de activitate din agricultură, pescuit, acvacultură şi sectorul alimentar şi prevede posibilitatea acordării unui grant suplimentar în valoare de 10% din creditul acordat faţă de grantul din cadrul IMM INVEST, în termen de 1 an, în funcţie de utilizarea creditului garantat. Perioada de graţie poate fi extinsă până la maximum 24 de luni pentru creditele de investiţii, faţă de 18 luni, în cazul programului IMM Invest.

Guvernul a aprobat prelungirea programului IMM INVEST pentru 2021, care include şi programul AGRO INVEST destinat fermierilor, cu un plafon de un miliard de lei. „În şedinţa de Guvern a fost aprobat programul IMM INVEST, prelungirea pentru 2021, care include şi programul AGRO INVEST destinat fermierilor. Anul trecut, când am implementat IMM INVEST, au fost mai multe probleme şi am văzut nevoia de a crea un program special pentru fermieri, cu un plafon de un miliard de lei. Înţeleg că suma este aproape solicitată deja şi, dacă este un program de succes, aşa cum este şi IMM INVEST, vom avea grijă să suplimentăm suma”, a declarat premierul Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Programul IMM INVEST România este destinat susţinerii mediului antreprenorial, facilitând accesul IMM-urilor la finanţare, pentru asigurarea lichidităţilor necesare în vederea continuării activităţii economice, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii şi/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele şi contul statului roman, prin Ministerul Finanţelor, conform informaţiilor publicate pe site-ul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM.

În cadrul programului, statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor accesate la una dintre băncile partenere şi nu se plătesc dobândă, comision de garantare sau alte costuri de acordare. Din ajutorul de stat se acoperă plata dobânzii datorate de beneficiarii Programului opt luni de la data acordării creditului, iar comisionul de administrare şi comisionul de risc vor fi subvenţionate integral pe toată durata de derulare a creditului garantat în cadrul programului. De asemenea, nu se plăteşte comision de rambursare anticipată.

Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10.000.000 lei pentru investiţii şi până la 5.000.000 lei pentru capital de lucru.

AGRO IMM INVEST, poate fi accesat pentru acordarea de garanţii de stat în vederea accesării de finanţare pentru nevoile curente de lucru sau pentru realizarea de investiţii. Beneficiarii grantului sunt întreprinderile mici şi mijlocii, întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie, precum şi fermierii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Prin grant se acordă şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării garantate, cu condiţia încadrării în plafonul de 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, 100.000 euro pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul alimentar. Ajutorul de stat sub forma componentei nerambursabile pentru Subprogramul AGRO IMM INVEST se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.