Programul „Rabla Clasic” a fost suplimentat cu 4.000 de tichete
Telex » Știri 18 iulie 2016
Programul „Rabla Clasic” a fost suplimentat cu 4.000 de tichete electronice, iar ritmul de achiziționare continuă să fie extrem de rapid, respectiv 15 vouchere pe minut, a anunțat, luni, 18 iulie, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, într-o conferință de presă.
„Programul «Rabla» funcționează foarte bine și este o premieră că toate cele 13.000 de tichete alocate anterior au fost epuizate. Începând de azi am decis suplimentarea programului «Rabla Clasic» cu 4.000 de tichete și, din câte am înțeles, ritmul de alocare este de 15 tichete pe minut. Vom vedea dacă va urma, după această etapă, o nouă suplimentare, în funcție și de celelalte linii de finanțare deschise pentru «Rabla Plus» și pentru infrastructura destinată mașinilor electrice”, a menționat ministrul.
Anul acesta, programul „Rabla” este structurat pe două componente: „Rabla Clasic”, prin care românii pot beneficia de o primă de casare pentru achiziția unui autovehicul nou în schimbul unui autovehicul vechi, și „Rabla Plus”, program nou, prin care este stimulată achiziția unui autovehicul nou pur electric sau nou electric hibrid, fără obligativitatea casării un autovehicul vechi.
Obligația casării intervine doar pentru cei care doresc să cumuleze finanțarea acordată prin acest nou program cu cea din programul „Rabla Clasic”.
Bugetul alocat celor două programe în acest an este de 220 de milioane de lei, din care 75 de milioane de lei sunt alocați extensiei „Rabla Plus”, atât pentru achiziționarea de autovehicule noi electrice și electrice hibride, cât și pentru finanțarea rețelei de stații de încărcare a acestora.
Sursa: Agerpres
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial