Programul Rabla va fi suplimentat cu peste 3500 de tichete; termenul de înscriere în program a fost prelungit
Telex » Știri 21 noiembrie 2016
Programul Rabla Clasic 2016 a fost suplimentat cu 3538 de tichete, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, exclusiv pentru persoanele fizice, iar termenul de înscriere şi de depunere a dosarelor a fost prelungit până la data de 10 decembrie 2016, au anunţat, astăzi, reprezentanţi ai Ministerul Mediului, aceasta fiind a treia suplimentare a programului din 2016. „Această nouă suplimentare confirmă succesul istoric pe care l-a înregistrat, anul acesta, programul Rabla. Cumulând bugetul iniţial al Programului şi suplimentările din iulie şi octombrie, ne aşteptăm să depăşim 25.000 de beneficiari, până la sfârşitul anului. Interesul faţă de programul Rabla continuă să fie foarte ridicat şi mă bucur că am reuşit să identificăm resursele pentru a înlocui şi mai multe maşini vechi cu autovehicule noi, mai puţin poluante”, a declarat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Notele de înscriere vor putea fi introduse de către producătorii validaţi începând cu data de 23 noiembrie, ora 12.00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai începând cu data de 9 decembrie 2016, potrivit ministerului. Nota de înscriere este valabilă maximum 120 de zile de la data emiterii, însă fără a se depăşi data de 15 decembrie 2016, aceasta fiind şi data-limită pentru depunerea ultimei cereri de decontare din cadrul programului. Data până la care proprietarii, persoane fizice sau juridice, se pot înscrie la producători a fost prelungită până la 10 decembrie 2016. În plus, a fost introdusă posibilitatea prelungirii, până la data de 31 martie 2017, a valabilităţii contractelor de finanţare nerambursabilă încheiate de producătorii validaţi cu Administraţia Fondului pentru Mediu.
Aceasta este a treia suplimentare a Programului Rabla Clasic, după cele din iulie (4000 de tichete electronice) şi octombrie (aproximativ 2000 de tichete).
(Sursa: News.ro)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial