Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Programul Transnațional Dunărea: al doilea pas al primului apel de proiecte, până la 9 mai 2016

Programul Transnațional Dunărea: al doilea pas al primului apel de proiecte, până la 9 mai 2016

Numărul 5-6, 26 aprilie - 9 mai 2016  »  Fonduri europene

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) informează că al doilea pas al Primului apel de propuneri de proiecte în cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014-2020 se va desfășura până la 9 mai 2016 și presupune depunerea aplicațiilor complete pentru proiectele care au obținut un punctaj corespunzător în primul pas (în care au fost depuse Expresiile de Interes). În urma evaluării Secretariatului Comun al Programului, 10 propuneri de proiecte având ca aplicanți lideri români au fost selectate prin cel de-al doilea pas.

Cu această ocazie, Autoritatea Națională din MDRAP, Unitatea Autorități Naționale pentru Programe Europene, a organizat recent un seminar dedicat aplicanților lideri români. Participanții au discutat pe marginea prezentărilor făcute de reprezentanții Autorității Naționale și au obținut informații utile despre modul și forma în care se va desfășura al doilea pas al primului apel de propuneri de proiecte.

Programul de cooperare transnațională pentru regiunea Dunării (Programul Transnațional Dunărea 2014-2020) urmărește stimularea inovării și a spiritului antreprenorial, conservarea patrimoniului natural și cultural din regiune, îmbunătățirea conectivității și sprijinirea tranziției înspre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon. Programul finanțează proiecte de cooperare transnațională, în conformitate cu prioritățile Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (EUSDR). Concentrarea geografică include regiuni din nouă state membre UE (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Germania, România, Slovacia și Slovenia), precum și din trei țări din afara UE (Bosnia-Herțegovina, Serbia și Muntenegru).

Bugetul programului este de 222 de milioane de euro, din care 202 milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și 19,8 milioane de euro din Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA). Beneficiarii eligibili sunt autorități locale/regionale/naționale, organisme de drept public, Grupări Europene de Cooperare Teritorială (GECT), organizații internaționale și organisme private, inclusiv IMM-uri.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.