Proiect MADR: Plafonul financiar alocat măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal va depăși 430 milioane lei
Telex » Știri 18 aprilie 2022
Plafonul financiar alocat măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2021 se ridică la 430,91 milioane lei, respectiv echivalentul sumei de 87,09 milioane de euro, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), relatează Agerpres. Proiectul prevede și un transfer de fonduri de la măsurile de sprijin pentru soia, orez și sfeclă de zahăr către castraveți pentru industrializare cultivați în câmp, legume cultivate în sere și solarii și cartof timpuriu pentru industrializare.
„Se aprobă plafonul financiar de 430.913,348 mii lei, echivalentul sumei de 87.097,190 mii euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022 și plafoanele fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru culturile prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 67/2021 privind stabilirea sectoarelor, culturilor și speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în anii 2021 și 2022”, se menționează în proiect.
În proiect se prevăd plafoanele aferente fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal notificate Comisiei Europene, respectiv 33,89 milioane euro pentru soia, 18,89 milioane de euro pentru sfeclă de zahăr, 17,21 milioane euro euro pentru lucernă, 6,34 milioane euro pentru legume cultivate în sere și solarii (tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă), 4,95 milioane de euro pentru orez, 2,5 milioane de euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare și 1,25 milioane de euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp. De asemenea, suma notificată pentru sămânță de cartof se ridică la 844.360 euro, 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre, 450.000 de euro leguminoasele boabe pentru industrializare/procesare: mazăre și fasole boabe, 132.980 de euro pentru hamei, 90.000 euro pentru cânepă pentru ulei și/sau fibră și 10.000 de euro pentru castraveți pentru industrializare cultivați în câmp.
Documentul precizează că plafoanele financiare notificate, aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal prevăzute în proiect se modifică prin mecanismul de transfer de fonduri între măsurile de sprijin în scopul finanțării unei măsuri de sprijin pentru anul de cerere 2021, potrivit prevederilor europene privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune.
„Măsurile de sprijin cuplat implicate în transferul de fonduri sunt: măsuri de la care se transferă fonduri: soia, orez, sfeclă de zahăr; măsurile care beneficiază de fonduri transferate: castraveți pentru industrializare cultivați în câmp, legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă și cartof timpuriu pentru industrializare”, potrivit proiectului.
În aceste condiții, plafoane financiare aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, incluzând sumele rezultate în urma transferului de fonduri efectuat potrivit prevederilor europene sunt: 154,52 milioane de lei, echivalentul sumei de 31,23 milioane de euro, pentru soia; 85,17 milioane de lei (17,21 milioane euro) pentru lucernă; 2,22 milioane de lei (450.000 euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe; 445.275 lei (90.000 de euro) pentru cânepă pentru ulei și/sau fibră; 20,22 milioane de lei, echivalentul sumei de 4,087 milioane de euro pentru orez.
De asemenea, mai sunt prevăzute plafoane de 4,17 milioane de lei, echivalentul sumei de 844.360 euro pentru sămânță de cartof; 657.919 lei (132.980 euro) pentru hamei; 79,65 milioane de lei (16,09 milioane de euro) pentru sfeclă de zahăr; 6,18 milioane de lei (1,25 milioane de euro) pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp; 67.088 lei (13.560 euro pentru castraveți pentru industrializare cultivați în câmp; 61.2 milioane de lei (12,37 milioane euro) pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă; 2,560 milioane de lei, echivalentul sumei de 517.500 euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre; 13,82 milioane lei, echivalentul sumei de 2,79 milioane euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.
Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal, se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor financiare prevăzute la suprafețele eligibile pentru anul de cerere 2021.
Plățile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,9475 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice