Proiectul bugetului pentru 2020: Venituri de 360 miliarde lei, cheltuieli de 400 miliarde lei, deficit 3,59%
Telex » Știri 17 decembrie 2019
Veniturile bugetului de stat prevăzute pentru 2020 sunt de 360,149 miliarde de lei, reprezentând 31,89% din PIB, iar cheltuielile sunt estimate la 400,694 miliarde de lei – 35,48% din PIB, conform proiectului legii bugetului de stat pentru 2020 pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), informează Mediafax. Proiectul este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%. Deficitul bugetar este 3,59% din PIB, adică 40,545 miliarde de lei, iar deficitul ESA 3,58% din PIB.
Deficitul de cont curent este prognozat la 10,6 miliarde euro în anul 2020, cu o pondere în PIB în scădere faţă de anul precedent, respectiv de 4,5%, cu un deficit al balanţei de bunuri de 7,7% din PIB.
Produsul intern brut în preţuri curente este estimat la 1.129,2 miliarde lei, în creştere faţă de 1.040,8 miliarde lei în 2019.
Cheltuielile cu investițiile cresc la 50,7 miliarde lei față de 44,4 miliarde lei în acest an, cheltuielile de personal sunt de 109,2 miliarde lei, cu un plus de 6,8 miliarde lei (6,6%) față de 2019. Cheltuielile cu bunuri și servicii sunt de 50,9 miliarde lei, cu un plus de 1,7 miliarde lei.
Cheltuielile cu asistența socială sunt de 131,2 miliarde lei, mai mari cu 14,5%.
La capitolul venituri, contribuțiile de asigurări sociale asigură 34,4% din total, urmate de TVA - 20,2% și accize - 9,3 %, precum și sumele primite de la UE - 8,1 % din total.
Bugetul asigurărilor sociale de stat crește la 87,5 miliarde lei, de la 70,9 miliarde lei, cugetul asigurărilor pentru șomaj este de 1,9 miliarde lei, de la 1,7 miliarde lei, bugetul fondului pentru asigurări sociale de sănătate scade ușor de la 41,9 miliarde lei la 41,041 miliarde lei.
Bugetul general centralizat al unităților administrativ-teritoriale este de 82,7 miliarde lei, la fel ca în acest an.
De la bugetul de stat, sumele alocate pentru instituții sunt următoarele: Ministerul Apărării - 21,1 miliarde lei (în creştere de la 17,9 miliarde lei în 2019), Ministerul Transporturilor - 11,8 miliarde lei (de la 11,4 miliarde lei), Ministerul Agriculturii - 18,2 miliarde lei (de la 21,3 miliarde lei în 2019), Ministerul Justiției - 4,8 miliarde lei (de la 4,6 miliarde lei), Ministerul Muncii - 41,9 miliarde lei (de la 31,5 miliarde lei), Ministerul Sănătății - 11,4 miliarde lei, în scădere de la 14,8 miliarde lei în 2019, Ministerul Educației - 30,5 miliarde lei (de la 29,4 miliarde lei), Ministerul Culturii - 898,6 milioane lei (de la 823,8 milioane lei).
Pentru Președinție bugetul alocă 59,3 milioane lei, în creștere de la 57,8 milioane lei în acest an, pentru Senat - 200,8 milioane lei, de la 197,3 milioane lei în 2019, iar pentru Camera Deputaților - 437,6 milioane lei (de la 410,6 milioane lei).
Serviciul de Informații Externe primește 320,2 milioane lei, o scădere de la 330,6 milioane lei în 2019, Serviciul de Protecție și Pază are alocate 272,7 milioane lei, mai mult cu 228,1 milioane lei în 2019, Serviciul de Telecomunicații Speciale - 630,3 milioane lei (de la 594,5 milioane lei), iar suma alocată Serviciului Român de Informații de la buget crește la 2,6 miliarde lei, de la 2,4 miliarde lei.
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice