Proiectul de modificare a cazierului fiscal, aprobat de Guvern
Numărul 45-46, 28 nov. - 11 dec. 2017 » Curier legislativ
Printr-un proiect de lege aprobat în ședință de guvern se propun modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal. Potrivit proiectului de act normativ (despre care am relatat anterior în CECCAR Business Magazine, la momentul lansării în dezbatere publică), se va excepta înscrierea în cazierul fiscal al practicienilor în insolvență a informațiilor privind inactivitatea fiscală declarată de organul fiscal anterior deschiderii procedurii insolvenței în formă simplificată, intrării în faliment sau pronunțării ori adoptării unei hotărâri de dizolvare a contribuabilului, avându-se în vedere că aceasta nu ține de culpa practicianului.
De asemenea, se are în vedere ca informațiile înscrise în cazierul fiscal al practicianului în insolvență până la data intrării în vigoare a proiectului de lege (care privesc inactivitatea fiscală a contribuabilului aflat în procedura de insolvență în formă simplificată, a contribuabilului care a intrat în faliment sau a contribuabilului pentru care s-a pronunțat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare, dar care vizează activitatea desfășurată de către contribuabil anterior desemnării în procedură a practicianului în insolvență) să fie scoase la cererea acestuia.
Altă modificare se referă la majorarea de la 5 la 15 zile a termenului la care organele competente trebuie să comunice organului fiscal actele prin care au fost constatate și sancționate faptele care fac obiectul înscrierii în cazierul fiscal, rămase definitive prin neexercitarea căii de atac prevăzute de lege. „Practica a demonstrat că termenul de 5 zile este, în unele situații, insuficient din cauza înregistrării cu întârziere pe Portalul instanțelor de judecată a mențiunilor privind introducerea acțiunii de atac. Astfel, se poate ajunge în situația în care, deși actul de sancționare este contestat în termenul legal, această mențiune nu se află pe portal și, totuși, să se realizeze înscrierea în cazierul fiscal, încălcându-se astfel regula generală potrivit căreia înscrierile în cazierul fiscal se realizează numai în baza actelor rămase definitive”, se menționează într-un comunicat al Executivului.
Se propune, totodată, ca, în situația înscrierii inactivității fiscale ulterior radierii persoanei juridice sau a entității fără personalitate juridică în cazierul fiscal al reprezentanților legali sau al reprezentanților desemnați, aceasta să fie scoasă din evidență la data împlinirii unui an de la data înscrierii.
Proiectul de lege prevede și eliminarea obligației persoanelor care solicită eliberarea certificatului de cazier fiscal în format electronic de a transmite, odată cu cererea, documentele care atestă identitatea și calitatea acestora.
Potrivit reprezentanților Guvernului, măsura face parte din planul de simplificare a procedurilor administrative pentru contribuabili și va conduce la un sistem eficient și rapid de emitere și obținere a certificatului prin serviciul Spațiul Privat Virtual.
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial