Proiectul de ordin privind taxa administrativă pentru accesul la registrul central al fiduciilor gestionat de ANAF, în consultare publică
Numărul 48-49, 22 dec. 2021 - 11 ian. 2022 » Curier legislativ
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, un proiect de ordin ce vizează aprobarea cuantumului taxei administrative prevăzute la art. 19 alin. (82) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit referatului de aprobare ce însoțește proiectul normativ, prin Legea nr. 129/2019 a fost instituită obligația transmiterii către organul fiscal central de informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul real al fiduciilor și organizarea la nivel central a registrului fiduciilor. Pe lângă obligația de a constitui și gestiona Registrul central al fiduciilor, ANAF are și obligația, potrivit prevederilor art. 19 alin. (81) din legea menționată, să asigure accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare fiduciilor. Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (82) din Legea nr. 129/2019, accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare fiduciilor, pentru persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 19 alin. (81) lit. c) și d) din aceeași lege, este asigurat cu condiția plății unei taxe administrative. Taxa administrativă nu trebuie să depășească costurile administrative asociate punerii la dispoziție a informațiilor, inclusiv costurile de întreținere și dezvoltare a registrului.
„Menționăm că, prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 876/2021 s-a aprobat constituirea grupului de lucru pentru stabilirea cuantumului taxei administrative prevăzute la art. 19 alin. (82) din Legea nr .129/2019, cu modificările și completările ulterioare”, precizează inițiatorii proiectului, în documentul citat.
Potrivit Raportului privind activitatea grupului de lucru menționat mai sus, cuantumul taxei administrative prevăzute la art. 19 alin. (82) din Legea nr. 129/2019 a fost stabilit la 60 lei/cerere.
„Plata taxei administrative se efectuează prin modalitățile prevăzute de lege, în contul de venit al bugetului de stat - 20.A.33.08.00 «Venituri din prestări de servicii», deschis la unitatea de trezorerie unde plătitorul este arondat fiscal, pe codul de identificare fiscală al acestuia”, se menționează în proiectul normativ.
Proiectul de ordin privind aprobarea cuantumului taxei administrative prevăzute la art.19 alin. (82) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare este disponibil, pentru consultare, pe site-ul ANAF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național