Protocol de colaborare între ADR și ROREG pentru susținerea IMM-urilor și a instituțiilor publice în procesul de digitalizare
Telex » Știri 21 octombrie, 9:09
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG) au încheiat, la finalul săptămânii trecute, un protocol de colaborare în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), dar și al instituțiilor publice din România, pentru susținerea lor în procesul de digitalizare. Potrivit unui comunicat de presă al ADR, citat de Agerpres, colaborarea vizează sincronizarea celor două organizații și celor opt Agenții pentru Dezvoltare Regională să își completeze acțiunile, dar și să-și armonizeze strategiile și politicile publice în domeniul transformării digitale cu oportunitățile de finanțare existente și viitoare.
Protocolul a fost semnat în cadrul evenimentului de promovare a cursurilor organizate prin proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, implementat de Autoritatea pentru Digitalizarea României prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), organizat vineri la Timișoara ca parte a unui turneu național de promovare întreprins de Autoritate.
„Acest protocol este semnat pentru a fi siguri că nu digitalizăm birocrația, acesta este țelul nostru. Când vorbim de digitalizare, trebuie să vorbim despre procese și despre date și mă bucur că veniți cu această ofertă de cursuri, să orientați firmele să înțeleagă că, dacă își cumpără tablete, telefoane, echipamente de ultimă generație, nu este suficient pentru a-și crește productivitatea. Noi suntem complementari cu ADR, în sensul că vom finanța și noi componenta de digitalizare, atât în zona publică, cât și în cea privată. În momentul în care companiile sunt echipate cu cunoștințele pe care le oferă partenerii de la ADR, atunci pot accesa finanțările pe care noi dorim să le lansăm în următoarele săptămâni. Scopul nostru este ca firmele să aibă o creștere a productivității și o mai bună interacțiune cu cetățenii. O altă componentă la care lucrăm, prin European Digital Innovation Hub, finanțat împreună cu ADR și prin POCIDIF, prin care pregătim și asistăm companiile să își realizeze o strategie de digitalizare”, a declarat, în comunicatul citat, vicepreședintele ROREG, Sorin Maxim.
Prin proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, implementat de ADR, companiile pot beneficia de programe de formare în nouă domenii tehnice cheie: Internet of Things, Cloud Technologies, Big Data, Învățarea automată, Inteligența artificială, Automatizarea proceselor robotice, Blockchain, Cyber-Physical Systems, Additive manufacturing.
ADR va pune la dispoziția ROREG și a celor opt Agenții pentru Dezvoltare Regională informații despre finanțările gestionate ca parte a Programului Operațional Creștere Inteligentă Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) și cele disponibile prin proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, finanțările gestionate ca parte a PNRR, stadiul implementării proiectului de Cloud guvernamental, noutăți legate de aplicația ROeID, Portalul Digital Unic al României - PDUro, Platforma Națională de Interoperabilitate - PNI sau Regulamentul eIDAS privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice la nivelul Uniunii Europene.
În același timp, ROREG va pune la dispoziția ADR informații privind finanțările disponibile prin cele opt programe regionale, stadiul proiectelor implementate de hub-urile europene de inovare digitală (EDIH) la care cele opt agenții pentru dezvoltare regională sunt partenere în consorții, va disemina cerințele și problemele cu privire la procesul digitalizare, identificate de EDIH-uri, cu scopul de a identifica soluții rapide și eficiente.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial