Protocol pentru educația juridică în școli
Telex » Știri
24 iulie 2017
Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat un protocol care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli. Potrivit documentului, educaţia juridică în şcoli va fi adaptată la realităţile cu care se confruntă elevii zi de zi. „Ei îşi vor cunoaşte mai bine drepturile, dar şi obligaţiile de cetăţeni. Conceptul de educaţie juridică în şcoli este menit să promoveze statul de drept și democrația în societate, în general, și în rândul tinerelor generații, în special, prin comunicarea de noțiuni de profil adaptate la nivelurile de învățământ primar, secundar și liceal, într-o manieră atractivă, care să conțină informații relevante pentru elevi și profesori”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.
Printre domeniile care vor face obiectul educației juridice în unitățile de învățământ preuniversitar sunt: Constituția României, drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil și penal, formele răspunderii juridice, unele aspecte privind organizații și relații internaționale, elemente de prevenire și combatere a corupției. Educaţia juridică în şcoli va susţine, totodată, implicarea altor parteneri ai justiției în acest demers – instituții și autorități publice cu relevanță pentru acest domeniu, reprezentanți ai profesiilor liberale precum: practicieni în insolvență, avocați, notari publici, executori judecătorești, mediatori, precum și reprezentanți ai societății civile care sunt invitați să adere la obiectivul promovării educației juridice în unitățile de învățământ preuniversitar.
În cadrul programului de educaţie juridică în şcoli, pe lângă partea teoretică, vor fi organizate vizite ale elevilor la Ministerul Justiției, la Ministerul Public, la sedii ale altor autorități și instituții publice relevante pentru acest sector, precum și la instanțe și parchete.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc