Reclamele ne însoțesc peste tot, iar cele mai multe ne ajută să adoptăm soluții mai bune în legătură cu aproape tot ceea ce ne influențează viața, de la sănătate și educație până la hrană și distracții. Cum bine se știe, există reglementări în materie de reclamă, iar structurile de protecție a consumatorilor veghează (sau au datoria să vegheze) la respectarea acestora. Din păcate, ANPC nu se ocupă și de modul în care unele reclame atentează la... limba română. Câteva exemple, cred, vor confirma necesitatea de a se impune, prin reguli obligatorii (dacă nu se poate altfel), măcar respectarea a ceea ce înseamnă proprietatea termenilor (opțiunilor, conceptelor etc.) și exigențele gramaticalo-logice.

Bunăoară, un spot publicitar vorbește despre „rapiditate și eficiență”. Oare „rapiditatea” nu reprezintă o componentă a „eficienței”? La fel, recurgându-se inclusiv la parafrazarea unor zicale, a unor enunțuri care fac parte din tezaurul de înțelepciune națională și universală, se folosesc formule precum „oamenii vin și pleacă, calitatea rămâne” (în afară de cacofonia de neacceptat, formula păcătuiește și la capitolul logică: o marfă de „calitate” nu trebuie să „rămână” în magazin, faptul venind în contradicție cu scopul reclamei, acela de a o vinde, iar cuvântul „rămâne” vizează ceva static, sugerând și că însăși „calitatea”, nivelul acesteia nu intră în sfera îmbunătățirilor).

„Feriți-vă de înlocuitori!” (extrem de multe reclame mizează tocmai pe alternative – adică și „înlocuitori” – în vederea contracarării concurenței, inclusiv în ceea ce privește raportul calitate/preț).

„Cine se grăbește nu păgubește. Comandă acum, stocul este limitat!” (este ca și cum ți-ai da cu „stângul în dreptul”; când „stocul este limitat” și prezinți reclama luni în șir, cine să te mai creadă?).

Și pentru că am vorbit despre „concurență”, trebuie spus că una dintre cele mai mari erori în publicitate este atacarea competitorilor. Chiar dacă aceștia nu sunt numiți, repetarea ostentativă a faptului că un anumit produs sau o anumită companie se situează la nivelul superlativului (ne este dat să auzim și formule de genul „cel mai corect”, „cel mai superior”) are, de regulă, un efect contrar.

Deoarece am început prin referiri la „eficiență”, se cuvine să reamintim că respectivul concept nu trebuie să fie confundat cu „efectul” și nici măcar cu „eficacitatea”. Fiecare dintre aceste cuvinte are un înțeles distinct. „Eficiența” – ca să ne limităm la definiția acesteia – indică raportul dintre efort și efect. Așa că vorbirea corectă implică un „efort” care determină tocmai un „efect” mai consistent: ne permite să ne înțelegem unii cu ceilalți. (T.B.)