Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Puterea exemplului stimulează comportamente la nivelul cerințelor profesionale, civice și etice

Puterea exemplului stimulează comportamente la nivelul cerințelor profesionale, civice și etice

Numărul 5, 14-20 februarie 2017  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu Simion Ciubotaru, membru al Filialei CECCAR Vaslui

Alexandra Rizea: Dacă ar fi să sintetizați principalele momente din evoluția dvs. profesională, la ce anume v-ați referi, în primul rând?

Simion Ciubotaru: Sunt, în viață, anumite momente care – aparent neimportante, întâmplătoare – ajung să aibă un rol deosebit în carieră, chiar în propriul destin. Un asemenea moment a fost în 1992, când, după aproape șase ani de vechime în industria antedecembristă (începând ca muncitor necalificat, mecanic și, apoi, inginer mecanic), am văzut un film american în care am aflat de o meserie despre care nu mai auzisem – broker la bursă. Atunci m-am gândit că este o meserie interesantă, cu viitor și în țara noastră. În perioada imediat următoare am mers la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, să văd dacă sunt asemenea specializări. Pe atunci nu se putea vorbi despre așa ceva, însă am văzut că exista specializarea Contabilitate, gestiune și control financiar, pe care am asociat-o și cu obiectivele instituției nou-înființate, Garda Financiară. Așa am început, în 1993, o a doua facultate, luându-mi licența în 1998. În anul următor am încheiat prima convenție civilă pentru ținerea contabilității unei SRL.

A fost, probabil, unul dintre cele mai importante momente din cariera dvs.

Categoric. Însă cel mai important moment din evoluția mea a fost absolvirea examenului de acces la profesia de expert contabil, în luna mai 2002. Imediat, mi-am dat demisia de la locul de muncă și am început activitatea de expert contabil pe cont propriu, ca administrator al societății SC FINEXPERT SRL. Evoluția mediului economic din România, în anii ce au urmat, m-a determinat să-mi continui activitatea de expert contabil prin biroul personal, dar și ca director economic angajat în mai multe societăți comerciale.

Pornind tocmai de la aceste etape, cum vedeți dvs. legătura dintre afirmarea profesională personală și acțiunile desfășurate la nivelul Filialei CECCAR Vaslui?

În primul rând, calitatea de expert contabil îți conferă un statut aparte, siguranța dată de pregătirea profesională continuă prin cursurile efectuate în cadrul Filialei CECCAR Vaslui, prin interacțiunea cu ceilalți colegi de breaslă care au ani „grei” de experiență. De asemenea, în ceea ce privește expertiza contabilă, siguranța „lucrului bine făcut” este dată de auditul de calitate la rapoartele de expertiză, înainte de a fi depuse la Parchet sau la instanțele de judecată. Sub presiunea termenelor, a diverselor situații din dosarele de cercetare penală de la Parchete sau dosarele civile de pe rolul instanțelor pot apărea și unele mici erori de redactare, de raționament profesional, însă, prin discuțiile purtate cu auditorul de calitate, aceste erori sunt eliminate în timp util.

Este, desigur, un element semnificativ în exercitarea profesiei, care deschide și perspectiva abordării unor elemente care privesc tot modalitățile prin care calitatea de membru al CECCAR și obiectivele înscrise pe agenda filialei ajută la dezvoltarea personală a profesioniștilor contabili. Ce activități s-au inițiat și ce se intenționează să se inițieze în acest sens?

Unul dintre cele mai recente evenimente de mare interes l-a constituit participarea, în perioada 23-24 septembrie 2016, la Congresul CECCAR – Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități. Nu este la îndemâna oricui să asculte opiniile unui număr atât de mare de personalități din țară și din străinătate, iar acest privilegiu a fost și este de natură nu numai de a ne îmbogăți cunoștințele, ci și de a ne stimula în desfășurarea unor acțiuni de ordin practic, pentru a face față tocmai provocărilor și oportunităților relevate la Congres. După urmărirea cu atenție a dezbaterilor am ajuns la următoarea concluzie: sunt și – împreună cu colegii – suntem pe drumul cel bun. Există, de asemenea, multe de îmbunătățit, de adaptat la noile cerințe, dar cu responsabilitate, perseverență și prin dialog, prin dezbateri atât la nivel de filiale, cât și la nivel central, găsim și aplicăm împreună soluțiile adecvate. Așa cum am mai precizat, din punctul meu de vedere, cea mai mare importanță o prezintă acțiunile desfășurate în cadrul filialei pentru asigurarea pregătirii profesionale continue prin participarea la cursurile obligatorii și nu numai, unde profesioniștii contabili cel mai bine pregătiți examinează spețe și emit opinii avizate. La nivelul Filialei CECCAR Vaslui se intenționează ca, în perioada imediat următoare, să aibă loc numeroase acțiuni, printre care întâlniri între membri și reprezentanți ai instituțiilor beneficiare ale lucrărilor efectuate de experții contabili, cum ar fi Tribunalul Vaslui, judecătoriile din județ, Parchet, Direcția Generală a Finanțelor Publice, serviciile de taxe și impozite din cadrul Primăriei Vaslui.

Deoarece ați amintit de aceste instituții, vă rugăm să ne împărtășiți aprecierea dvs. în legătură cu modalitățile de afirmare mai puternică a experților contabili și contabililor autorizați, membri ai Filialei CECCAR Vaslui, în conceperea și realizarea programelor de dezvoltare economico-socială a județului.

Este bine cunoscut că o comunitate, indiferent de mărimea acesteia, nu se poate dezvolta fără resurse financiare, resurse care provin de la contribuabili – persoane juridice și fizice. Toate persoanele juridice care contribuie la bugetul local și la bugetul general consolidat sunt principalii clienți ai profesioniștilor contabili. Prin urmare, noi participăm la dezvoltarea economico-socială a județului în primul rând prin competența și responsabilitatea cu care ne îndeplinim îndatoririle la locul de muncă. Aceasta nu presupune doar determinarea unor taxe și impozite care trebuie achitate de contribuabili, ci și o intensă activitate de consultanță, de parteneriat, prin care sunt prezentate și analizate avantajele unui comportament adecvat și – la polul opus – riscurile neîndeplinirilor obligațiilor legale.

Din câte cunoaștem, profesioniștii contabili din județ participă și la acțiuni cu o clară conotație socială.

Așa este, încadrându-ne strict în prevederile legale, participăm la o serie de acțiuni de sponsorizare, sociale. Spre exemplu, trei dintre agenții economici cu care colaborez au participat, cu sume semnificative, la realizarea unei operații medicale costisitoare pentru o elevă din Bârlad. De asemenea, am determinat achiziționarea unor aparate de strictă necesitate pentru spitalul din același municipiu. Am dat și aceste exemple pentru a releva o latură definitorie a profilului unui profesionist contabil, și anume implicarea sa civică și etică în viața comunității din care face parte.

Incluzând și aceste componente la care v-ați referit, ce sfaturi le-ați da tinerilor contabili pentru parcurgerea unei cariere de succes, inclusiv în ceea ce privește asimilarea exigențelor timpului în care trăim, cu accent pe cerințele erei digitale?

Sfaturi pentru tinerii contabili ar fi multe, dar ceea ce m-a călăuzit pe mine în realizarea profesională a fost abordarea cu foarte mare responsabilitate a rolului pe care îl am în viața unei societăți comerciale, dintr-o perspectivă largă, în care respectarea riguroasă a legislației, a procedurilor contabile este nu numai obligatorie, ci și un act care vizează propria conștiință. Nu este vorba aici despre riscul de a veni cineva să ne sancționeze, ci despre conștientizarea faptului că o informație corectă, relevantă, rezultată din prelucrararea datelor din contabilitate, este vitală pentru existența și consolidarea unei societăți comerciale. Un alt sfat este acela de a înțelege profund faptul că relația dintre un profesionist contabil și un client nu trebuie să fie guvernată numai de remunerație, ci și de calitatea serviciilor prestate; și aceasta pentru că, odată cu lucrul bine făcut, nu întârzie să apară și o remunerație corespunzătoare. În ceea ce privește asimilarea cerințelor erei digitale, a apărut și se afirmă tot mai puternic o relație specifică între generații. Sunt deosebit de bucuros nu numai să dau, ci să și primesc sfaturi deoarece tinerii contabili vin de pe băncile școlilor cu un bagaj superior de cunoștințe din domeniul informaticii. În concluzie, consider că elementul cel mai important îl conferă puterea exemplului. Astfel se confirmă mereu că, în condițiile în care fiecare dintre noi are un comportament corect, responsabil, efectul este pozitiv, deoarece un asemenea comportament este recepționat și însușit organic cu inteligență, cu vocație profesională, civică și etică.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.