PwC: Investițiile directe totale în sectorul energiei regenerabile din România, 7 miliarde euro
Telex » Știri
11 mai 2016
Valoarea investiţiilor directe totale în sectorul energiei regenerabile din România este estimată la şapte miliarde de euro, cele mai multe dintre acestea fiind realizate în echipamente importate, relevă rezultatele studiului întocmit de PricewaterhouseCoopers, intitulat „Impactul schemelor de sprijin a energiei regenerabile în România şi lecţiile învăţate din ţările UE”, prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, de Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC).
Potrivit documentului, în jur de 25% - 35% din totalul investiţiilor consemnat în sectorul energiei regenerabile generează efecte de multiplicare în economia românească. În acest sens, în 2014, au fost create 5.250 de locuri de muncă, dar numai o mică parte dintre acestea vor fi păstrate pe toată durata de funcţionare a echipamentelor. Din punct de vedere al impactului economic şi social, datele arată că marii consumatori de energie electrică au contribuit cu 8,1 miliarde de euro (aproximativ 5,8%) la Produsul Intern Brut (PIB) al României, în 2011. Tot ei au avut un aport de 930 de milioane de euro la bugetul de stat şi la bugetele locale, în decursul aceluiaşi an, generând peste 5% din veniturile statului din impozitul pe profit, impozitul pe proprietăţi, accize şi redevenţe.
În raport cu ţările UE28, România are al treilea cel mai mare impact al schemei de sprijin asupra preţului la consumatorul final în cadrul grupului selectat de state.
(Sursa: Agerpres)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale