Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
PwC: Piața de fuziuni și achiziții din România în primul trimestru – mai puține tranzacții, dar cu valoare mai mare

PwC: Piața de fuziuni și achiziții din România în primul trimestru – mai puține tranzacții, dar cu valoare mai mare

Numărul 15, 21-27 apr. 2021  »  Analize și sinteze

Piața fuziunilor și achizițiilor (M&A) din România a scăzut în primul trimestru al anului cu 26% în volum față de aceeași perioadă din 2020, fiind anunțate 42 de tranzacții, față de 53 în perioada echivalentă a anului trecut. În intervalul ianuarie - martie 2021 valoarea tranzacțiilor realizate a depășit nivelul înregistrat în perioada echivalentă a anului trecut, cumulând peste 600 milioane euro. Cele mai multe tranzacții au fost realizate de investitorii strategici. Acestea sunt câteva dintre cele mai importante concluzii ale unei analize realizate de departamentul de M&A al PwC România. În perioada următoare este așteptată însă o creștere a apetitului și activității fondurilor de investiții.

„Anul 2021 a debutat cu anunțarea unor tranzacții importante pe piața fuziunilor și achizițiilor din România, pe fondul creșterii optimismului investitorilor și adaptării strategiei lor de investiții la noua realitate pandemică. Dacă în termeni de volum piața a înregistrat o scădere, valoarea totală a fost ușor mai mare  comparativ cu primul trimestru al anului 2020, datorită creșterii cu 30% a valorii medii a tranzacțiilor”, a declarat Dinu Bumbăcea, partener și liderul departamentului de Consultanță pentru Afaceri la PwC România. 

Cele mai multe tranzacții încheiate în primele trei luni din 2021 au fost realizate de investitori strategici, un număr similar celui înregistrat în primul trimestru al anului trecut, în timp ce numărul operațiunilor realizate de investitorii financiari s-a redus la jumătate față de perioada corespunzătoare a anului anterior.

„Dacă noua realitate sanitară și economică a determinat transformări în structura concurențială a unor sectoare, cu tendințe de consolidare ce au dinamizat tranzacțiile cu cumpărători strategici, apetitul fondurilor pentru achiziții a scăzut în prima jumătate a anului trecut, cu o ușoară îmbunătățire pe finalul acestuia. Ne așteptăm ca în 2021 fondurile de investiții să revină cu mai mult avânt, în acest moment fiind mai multe tranzacții în derulare, în care sunt implicați investitori financiari. Interesul fondurilor este crescut având în vedere atât nivelul capitalurilor disponibile, cât și nevoia restructurării portofoliilor pentru a capitaliza noile dezvoltări economice”, a declarat George Ureche, liderul departamentul de M&A al PwC România.

IT&C, imobiliare și serviciile private de sănătate – sectoarele „vedetă”. Potrivit studiului, cele mai efervescente sectoare din primul trimestru al anului 2021 au fost IT&C, imobiliare și serviciile private de sănătate, acolo unde evoluția pandemiei a avut un impact major, iar tendința de consolidare a fost una accentuată. De asemenea, pe fondul noilor scheme de suport privind energia regenerabilă în curs de implementare, sunt anunțate din ce în ce mai multe proiecte în acest sector, fapt ce atrage un interes în creștere din partea investitorilor.

Odată cu orientarea tot mai alertă a fluxurilor de capital către piețele emergente, România prezintă o atractivitate tot mai mare pentru investitori avându-se în vedere dimensiunea oportunităților de investiții și profilul macroeconomic, cu o predictibilitate și stabilitate superioară celorlalte state din regiune. În plus, tendința consolidării strategice în anumite sectoare ca urmare a crizei sanitare este de așteptat să continue să dinamizeze numeroase tranzacții având jucători strategici în poziția de vânzători.

În 2020, piața fuziunilor și achizițiilor din România a scăzut cu 6% față de 2019, pe fondul incertitudinilor aduse de pandemia COVID-19, arată raportul PwC M&A Outlook. Totuși, dat fiind contextul, valoarea pieței a rămas la un nivel înalt, de 4,9 miliarde euro, față de 5,2 miliarde euro în 2019.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.