PwC România susține un curs de antreprenoriat în parteneriat cu ASE
Telex » Știri 24 octombrie 2016
Consultanţi din cadrul PwC România şi ai firmei de avocatură corespondente D&B David şi Baias vor susţine cursul de Antreprenoriat şi Inovare din cadrul programului de masterat în Managementul Afacerilor Internaţionale derulat la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Relații Economice Internaționale, începând cu anul universitar 2016-2017. Cursul va cuprinde prelegeri pe teme diverse legate de antreprenoriat şi afacerile de familie, subiecte financiare, fiscale, juridice, de management, resurse umane, guvernanţă corporativă şi etica în afaceri, marketing şi branding. Dincolo de cunoştinţele teoretice, cei 70 de studenţi masteranzi vor avea acces şi la o serie de studii de caz inspirate din experienţa practică a consultanţilor PwC. „Avem o lungă relaţie de colaborare cu Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar acest curs vine să consolideze acest parteneriat academic foarte important pentru noi. Am decis să abordăm în cadrul cursului temele antreprenoriatului şi inovării, două elemente fundamentale care vor ajuta România să facă saltul în rândul economiilor dezvoltate. De asemenea, credem că educaţia şi pregătirea tinerilor conform cerinţelor pieţei muncii şi a oportunităţilor economice actuale reprezintă o prioritate pentru ţara noastră, iar PwC înţelege să se implice în domeniul educaţiei universitare economice pentru a împărtăşi din cunoştinţele şi experienţa practică adunate de consultanţii noştri”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.
„Prin acest curs, dezvoltat cu specialiști și materiale de învățare din partea PwC România, venim în întâmpinarea nevoilor studenților noștri de experiențe practice, ancorate în realitatea imediată, cu relevanță pentru mediul în care aceștia învață și lucrează. Sperăm astfel să le permitem acestora dobândirea unui set de competențe de înalt nivel care să îi transforme în participanți de succes pe piața internațională a forței de muncă”, a precizat decanul Facultății de Relații Economice Internaționale, prof. univ. dr. Gheorghe Hurduzeu.
Cursul se încadrează în curricula primului semestru al anului universitar 2016-2017 şi se va desfăşura săptămânal la sediul PwC România.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial