Radu Hanga: 2021 este de departe cel mai bun an în istoria Bursei de Valori București
Telex » Știri 3 septembrie 2021
Anul acesta este cel mai bun din istoria Bursei de Valori București, a declarat, joi, Radu Hanga, președintele BVB, la evenimentul prilejuit de intrarea la tranzacționare pe piața AeRO a acțiunilor Appraisal & Valuation.
„Acum că închidem sezonul de vară, începem sezonul de toamnă la Bursa de Valori București. Mă bucur că începem această nouă etapă cu o nouă listare la Bursă pe piața AeRO. Appraisal & Valuation este a 17-a companie care vine la Bursă în acest an. Dacă vorbim despre cifre, capitalizarea cumulată a celor 17 companii se apropie acum de un miliard de euro. Este de departe cel mai bun an în istoria Bursei de Valori București, cel mai bun an dacă ne uităm în spate. Sunt convins că anul viitor când vom vorbi despre Bursă o să spunem din nou că suntem mult peste anul 2021”, a spus Radu Hanga, citat de AGERPRES.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial