MyWIZ - Business în cloud
Radu Hanga (BVB): Jumătate din valoarea rundelor de finanțare din ultimii 6 ani, desfășurate sub forma titlurilor de stat Fidelis

Radu Hanga (BVB): Jumătate din valoarea rundelor de finanțare din ultimii 6 ani, desfășurate sub forma titlurilor de stat Fidelis

Telex » Știri 27 august, 9:00  

Jumătate din valoarea rundelor de finanțare din ultimii 6 ani, adică 7,2 miliarde de euro din cele aproximativ 14 miliarde de euro, s-au desfășurat sub forma titlurilor de stat Fidelis, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, la deschiderea oficială a bursei cu ocazia listării titlurilor de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanțelor, informează Agerpres. "Închidem astăzi (luni, n.r.) cea de-a 18 emisiune Fidelis. Este cea mai mare emisiune din cadrul programului, în valoare de 3,2 miliarde de lei, aproximativ 650 de milioane de euro. Precedentul record l-am avut tot anul acesta, în luna aprilie. Vedem un trend de creștere din punct de vedere al valorii pe care statul român o finanțează utilizând platforma Bursei de Valori București. Iar noi, ca și bursă, ne bucurăm să putem fi aici și să sprijinim procesul acesta de finanțare. Prin intermediul celor 18 oferte, derulate începând cu anul 2020, Ministerul de Finanțe a atras de la populație prin intermediul bursei aproape 35 de miliarde de euro. Important pentru dezvoltarea Bursei de Valori București pentru că, dacă ne uităm la ultimii 6 ani, o treime din numărul de listări desfășurate la bursă s-au desfășurat sub forma titlurilor de stat Fidelis. Dacă ne uităm la valoare, 50% din valoarea rundelor de finanțare din ultimii 6 ani, adică 7, 2 miliarde de euro din cele aproximativ 14 miliarde de euro, s-au desfășurat sub forma titlurilor de stat Fidelis", a spus Radu Hanga.

El a menționat că în ultimii 6 ani au avut loc 213 runde de finanțare, în valoare de 14 miliarde de euro.

La rândul său, Alexandru Petrescu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară, a afirmat că numărul investitorilor a ajuns la 202.377, iar cei care dețin titluri de stat Fidelis sunt 37.477, aproximativ 18% din numărul de investitori.

Ministerul Finanțelor (MF) a atras aproape 1,7 miliarde lei și, respectiv, peste 311 milioane euro (valori însumând peste 3,2 miliarde lei - 650 milioane euro), prin a patra ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori București, conform unui comunicat de presă al BVB.

"Pentru a doua oară în acest an, au fost investite sume record pentru emisiunile Programului FIDELIS. Cele peste 230.000 de subscrieri în titlurile de stat FIDELIS de până acum se integrează perfect în dinamica investițiilor persoanelor fizice pe piața de capital și reușesc să atragă surse importante de finanțare pentru statul român. Instrumentele oferite în cadrul acestui program sunt îmbunătățite constant pentru a ne adapta cerințelor investitorilor. În ceea ce privește componenta socială, ne mândrim cu cei peste 11.000 de donatori-investitori care au subscris până acum peste 1,4 miliarde lei. Ca element de noutate, această ediție, în afară de instrumentul dedicat donatorilor, a adus scadența de 5 ani, pentru cei ce urmăresc investiții de lungă durată, cu risc minim și dobândă competitivă", a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, citat în comunicat.

"Ministerul Finanțelor a demonstrat încă o dată că România este o destinație atractivă pentru investiții, suma totală de peste 10 miliarde lei atrasă în acest an reprezentând aproape o treime din suma totală atrasă în ultimii cinci ani. Cele două recorduri stabilite în acest an, în edițiile din aprilie și august, de peste 3 miliarde lei fiecare, reprezintă o creștere importantă față de anii precedenți și subliniază succesul continuu al programului Fidelis. Felicităm Ministerul Finanțelor pentru această realizare, sindicatul de brokeri care a intermediat oferta și partenerul emisiunii Rock FM pentru contribuția la promovarea programului și la creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța investițiilor în titlurile de stat și a donării de sânge", a spus, la rândul său, Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager și Intermediar) și Banca Transilvania (Grup de Distribuție), precum și Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate și prin 11 participanți eligibili. În cadrul acestei oferte, derulată în perioada 8 - 20 august, românii au plasat un număr record de ordine de subscriere, de 20.309, atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.