Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Radu Hanga (BVB): Titlurile de stat au reprezentat 40% din activitatea pe piața primară derulată la Bursă

Radu Hanga (BVB): Titlurile de stat au reprezentat 40% din activitatea pe piața primară derulată la Bursă

Telex » Știri 10 octombrie 2023  

Aproximativ 40% din activitatea pe piața primară derulată la Bursa de Valori București (BVB) au reprezentat-o emisiunile de titluri de stat ale Ministerului de Finanțe, a declarat președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, citat de Agerpres. "40% din activitatea pe piața primară derulată la Bursă au reprezentat-o emisiunile de titluri de stat ale Ministerului de Finanțe. Dacă adăugăm la aceasta și faptul că cele mai mari companii, de exemplu, din energie, deținute de statul român, sunt listate la Bursa de Valori București, putem spune că statul român este, probabil, cel mai mare investitor pe care îl avem în acest moment la Bursă", a spus Radu Hanga, cu ocazia listării celei de-a XIII-a emisiuni de titluri de stat Fidelis a Ministerului Finanțelor.

El a făcut referire la un pachet de cinci emisiuni atât în lei, cât și în valută (euro).

"Valoarea pe care am atras-o astăzi (luni, n.r.), împreună cu consorțiul de intermediere, se apropie de 300 de milioane de euro. Dacă ne uităm dincolo de emisiunea aceasta, anul acesta am listat până acum 15 emisiuni de titluri de stat în valoare de aproape 1,4 miliarde de euro. Dacă ne uităm la valoarea cumulată, începând cu 2020, 4,5 miliarde de euro au fost ridicate de către statul român utilizând platforma Bursei de Valori București și accesând, în principal, bazinul de resurse pe care îl avem disponibil aici, pe piața locală", a mai spus Hanga.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a subliniat că alternativa pieței de capital, alături de piața bancară, rămâne una extrem de serioasă pentru dezvoltarea economică a României.

"Credem în continuare că există o perspectivă foarte bună pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea Bursei de Valori. Ne dorim să avem cât mai multe companii care sunt listate la Bursa de Valori București, pentru că atunci când o companie este listată la bursă, este ca și când companiile noastre de stat sunt publice, acele companii au activitatea transparentă și indicatorii de performanță economică mult mai monitorizați și mult mai bine fundamentați pentru o dezvoltare sustenabilă pe termen mediu și lung", a explicat ministrul.

În opinia sa, dezvoltarea pe termen lung a Bursei de Valori București trebuie sprijinită prin politica fiscală.

"Cred în parteneriatul nostru, mai ales că ați văzut că în legea deficitului bugetar și a sustenabilității financiare a României ați rămas cu aceeași politică fiscală privind impunerea veniturilor obținute pe piața de capital. A fost o sarcină destul de grea pentru Guvernul României, dar am fost conștienți că, în continuare, piața de capital trebuie să fie susținută pentru ca atragerile de fonduri, indiferent de unde provin, să poată să aibă aceeași dinamică a dezvoltării și aceeași dinamică pentru ceea ce înseamnă piața de capital - și, în acest fel, să putem sprijini dezvoltarea pe termen lung a Bursei de Valori București, prin politica fiscală", a mai spus ministrul Finanțelor.

Ministerul Finanțelor (MF) a atras 534,8 milioane lei și, respectiv, 191,3 milioane euro (valori însumând aproape 1,5 miliarde lei) prin a treisprezecea ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (Fidelis) derulată în ultimii patru ani prin sistemele BVB.

Astfel, conform unui comunicat al BVB, valoarea celor 13 runde de finanțare derulate în ultimii patru ani la BVB de Ministerul Finanțelor a depășit 22 miliarde lei (4,5 miliarde euro).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.