Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Radu Hanga (BVB): Vedem o continuare a trendului companiilor de a veni către Bursa de Valori pentru a se finanţa

Radu Hanga (BVB): Vedem o continuare a trendului companiilor de a veni către Bursa de Valori pentru a se finanța

Telex » Știri 22 iulie 2020  

Companiile vor continua şi în acest an tendinţa de a veni la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pentru a se finanţa, emiţând obligaţiuni sau acţiuni, a afirmat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, informează Agerpres. „Vedem interesul în continuare ridicat. (...) Vedem o continuare a trendului companiilor de a veni către Bursa de Valori pentru a se finanţa atât ridicând credite emiţând obligaţiuni, cât şi ridicând capital emiţând acţiuni. Ca să închei, este foarte important să mergem înainte cu mesajul acesta, noi Bursa de Valori Bucureşti, toată industria de brokeraj, suntem prezenţi în piaţa aceasta pentru a facilita accesul companiilor româneşti la capital, pentru a le finanţa creşterea şi, sigur, dincolo de capital, oferi multe alte avantaje printre care trebuie să menţionăm doar în trecere vizibilitate, credibilitate şi un plus de guvernanţă corporativă care sunt suport pe termen lung pentru companiile care le implementează”, a menţionat Radu Hanga, la ceremonia de premiere a performanţelor anului 2019 pe piaţa de capital.

El a menţionat că anul 2019 a fost unul foarte bun pentru BVB, indicele BET Total Return având o creştere de aproape 50% într-un an. „2019 a fost un an special, a fost un an foarte bun. Dacă ne uităm la performanţa indicelui BET Total Return, am avut o creştere de 47%, aproape 50% într-un an, o performanţă remarcabilă dacă ne gândim că trăim într-o lume în care dobânzile tind către zero şi probabil că vor rămâne acolo o perioadă lungă de acum înainte. A fost un an în care FTSE Russell a promovat Bursa de Valori Bucureşti, piaţa românească, la statutul de piaţă emergentă. O altă performanţă remarcabilă. În plus, dacă ne gândim la schimbările pe care le-a adus criza aceasta de coronavirus este şi focusul pe care îl avem mult mai puternic faţă de companiile româneşti. Adică am realizat dintr-o dată că lumea a redevenit mai mică şi că depindem ca şi comunitate de companiile locale, de companiile româneşti, de producătorii români de bunuri, de servicii. Noi suntem aici pentru a-i ajuta exact pe aceşti jucători. Suntem aici pentru a-i ajuta să aibă acces la capital şi, dacă ne uităm la anul 2019, vedem că ne-am îndeplinit acest rol cu brio”, a mai spus Radu Hanga.

Preşedintele CA al BVB a subliniat că aproximativ 20 de companii au accesat finanţări prin emisiuni de obligaţiuni. „Dacă ne uităm la zona de emisiuni de obligaţiuni, am avut aproximativ 20 de companii care au accesat finanţări prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti. Am avut sume atrase care au depăşit un miliard de euro pe parcursul anului, ceea ce ne arată, pe de o parte, că avem companii care apreciază platforma pe care noi şi industria de brokeraj, industria de intermediere o punem la dispoziţie clientului şi ne arată, pe de altă parte, că există resurse disponibile în economia românească, în băncile româneşti care pot fi orientate către plasamente de capital fie în titluri de credit, fie în acţiuni”, a adăugat Hanga.

Potrivit acestuia, la serviciile BVB şi ale industriei de brokeraj au apelat şi companii din domeniul financiar româneşti şi străine. „Dacă ne uităm la emitenţi, am văzut sume pornind de la nivelul a câtorva sute de mii de euro, ajungând la emisiuni la nivelul a sute de milioane de euro. Am văzut companii din domeniul financiar româneşti şi străine, am văzut companii din domeniul serviciilor, toţi lideri pe domeniile lor, care au apelat la serviciile Bursei de Valori Bucureşti şi ale industriei de brokeraj”, a susţinut Radu Hanga.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.