Raluca Turcan: Am emis ordinul prin care vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii
Telex » Știri 29 ianuarie 2021
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a emis ordinul de ministru prin care se începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România, procedură care trebuia demarată din octombrie 2019, relatează Agerpres. „Am emis (joi, 28 ianuarie – n.r.) ordinul de ministru prin care vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România, aşa cum prevede art. 157 alin. 2 din Legea 127, publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019. Această procedură trebuia demarată din octombrie 2019, când ar fi trebuit emis ordinul de ministru conform aceluiaşi articol (90 de zile după publicarea legii)”, a anunţat, pe o rețea de socializare, Raluca Turcan. Ea a subliniat că acest ordin de evaluare a dosarelor este etapa premergătoare recalculării pensiilor.
„Obiectivul nostru este să realizăm recalcularea după o lege nouă, care să facă reformă în sistemul public de pensii şi care să aducă echitate pentru milioanele de oameni, într-un format sustenabil din punct de vedere economic. Concret, evaluarea dosarelor înseamnă crearea unei baze de date constituită pe baza informaţiilor colectate din sursele în format electronic sau letric existente la nivelul caselor teritoriale de pensii şi care va fi ulterior folosită, prin sistemul informatic al CNPP, pentru realizarea operaţiunilor de recalculare şi punere în plată a pensiilor recalculate. Am alocat acestui proces maximum 1 an şi jumătate, suficient timp pentru ca noul proiect de lege a sistemului public de pensii, la care am început deja să lucrăm, să fie definitivat”, a notat ministrul.
Potrivit sursei citate, reforma care va fi făcută se va organiza în jurul a două concepte cheie: contributivitate şi echitate. „Vom acţiona pe două direcţii principale: recalcularea după o nouă lege care va înlocui Legea 127 şi estimăm ca în jumătate de an să avem deja un punct de vedere bine argumentat în acest sens; identificarea unei soluţii legislative pentru a aduce şi pensiile speciale la un nivel de echilibru între contributivitate şi criteriul favorizant”, a mai scris Raluca Turcan.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru