Raluca Turcan: Analiza pensiilor speciale va începe probabil săptămâna viitoare în grupul de lucru al coaliției
Telex » Știri
13 aprilie 2021
Analiza propunerilor privind modificarea sistemului de pensii speciale va începe probabil săptămâna viitoare în cadrul grupului de lucru pe pensii speciale de la nivelul coaliției de guvernare, a transmis, pe Facebook, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, potrivit Agerpres. „Punctele de vedere primite de la reprezentanții categoriilor beneficiare de pensii de serviciu vor fi transmise grupului de lucru al coaliției, pentru a intra în analiză începând cel mai probabil de săptămâna viitoare. Rolul care revine grupului de lucru pe pensii speciale de la nivelul coaliției este acela de a finaliza variantele de modificări pornind de la cele cinci propuneri avansate deja de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și integrând totodată punctele de vedere exprimate de categoriile vizate”, a menționat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a susținut că toți beneficiarii de pensii de serviciu cu care s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni au fost favorabili creșterii factorului contributivității în aceste sisteme de pensii. „În cadrul acestei a doua întâlniri cu beneficiarii de pensii de serviciu, am constatat că ideea de a aduce un echilibru între contributivitate și factorul favorizant este împărtășită de toate categoriile. Mai mult, pentru anumite domenii avem deja propuneri punctuale, urmând ca zilele viitoare să intrăm în discuții mai aplicate și cu alte categorii profesionale. Analiza legislației în vigoare în momentul de față, dar și a jurisprudenței Curții Constituționale, pe care o realizăm împreună, ar trebui să ne conducă la propuneri care să răspundă atât criteriului echității, cât și cerinței de constituționalitate”, a adăugat Raluca Turcan.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc