Raluca Turcan: Avem în avizare un proiect de OUG care prevede stimularea angajatorilor pentru a atrage angajați sezonieri
Telex » Știri
10 iunie 2021
Ministerul Muncii are în momentul de față în avizare un proiect de ordonanță de urgență care prevede stimularea angajatorilor pentru a atrage angajați sezonieri, a anunțat, după ședința de Guvern, ministrul Raluca Turcan, citată de Agerpres. „Noi avem în momentul de față în avizare un proiect de ordonanță de urgență care prevede stimularea angajatorilor pentru a atrage angajați sezonieri astfel încât să încercăm să răspundem unei probleme de lipsă de forță de muncă pentru anumite activități: HoReCa, construcții, turism. De asemenea, pe partea de agenții, agricultură. Și atunci, proiecția pe care noi am facut-o pentru această ordonanță pleacă de la fondurile accesate și beneficiarii pe care i-am avut anul trecut cu această măsură și care s-au ridicat la un număr de 10.000. Dacă vor fi mai multe solicitări, evident că vom suplimenta. De altfel, așa acum a afirmat și premierul, Ministerul Muncii are de acoperit o serie de cheltuieli neprevăzute pe plata măsurilor active care evident anul acesta au fost proiectate raportat la nivelul anului trecut, însă este foarte posibil ca ele să aibă valori diferite”, a spus Raluca Turcan.
Ea a menționat că este vorba de 10.000 de beneficiari ca titulari de loc de muncă pe perioadă determinată susținută pentru angajator.
Ministrul Muncii a precizat că este o măsură decontabilă prin programul SURE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc