Raport: București, Budapesta, Praga și Lisabona – creșteri ale numărului de sosiri internaționale în aeroporturi, în ultimii trei ani
Telex » Știri 26 martie 2019
Oraşele Bucureşti, Budapesta, Praga şi Lisabona au raportat o creştere puternică a numărului de sosiri internaţionale în aeroporturi în ultimii trei ani, potrivit datelor incluse într-un raport de specialitate, citate de Agerpres. Astfel, datele companiei de consultanţă imobiliară Crosspoint Real Estate arată că anul 2018 a cunoscut o creştere atât la nivelul capacităţii de cazare în Bucureşti, cât şi din punctul de vedere al numărului de turişti cazaţi, capacitatea de cazare fiind cu 1,6% mai mare decât în 2017, în timp ce numărul turiştilor a crescut cu 6,7%, la nivel comparativ anual.
Pe de altă parte, raportul Savills referitor la tendinţele de pe piaţa hotelieră din Europa relevă faptul că oraşele turistice europene precum Dublin, Lisabona şi Madrid, dar şi structurile alternative de operare, cum ar fi structurile neînchiriate, oferă oportunităţi mai bune pentru acei investitori dispuşi să-şi asume un risc mai mare.
De asemenea, pieţele turistice mai mari, cum ar fi Madrid şi Amsterdam, aflate între primele 20 de pieţe în creştere, au beneficiat de niveluri de interes continuu şi de conectivitate îmbunătăţită.
În timp ce oraşe turistice consacrate precum Londra şi Paris înregistrează o pondere semnificativă în totalul sosirilor internaţionale, oraşele emergente mai mici sunt cele care înregistrează cea mai puternică creştere.
În România, datele Ministerului Turismului arată că turiştii străini au cheltuit, anul trecut, peste un miliard de euro, iar cifra de afaceri estimată a industriei hoteliere se situează în jurul valorii de 1,2 miliarde de euro.
Specialiştii estimează, pentru perioada 2019-2020, o creştere de aproximativ 10% a numărului de hoteluri operaţionale în România, de la 1.633 la 1.800. Totodată, există o tendinţă de renovare, modernizare şi reintroducere în circuitul turistic a unor hoteluri vechi, cu istorie bogată şi arhitectură caracteristică.
Statistica Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO) arată că numărul de turişti înregistrat la nivel global a ajuns la 1,4 miliarde, în 2018, dintre care mai mult de jumătate (713 milioane) reprezintă sosirile în Europa.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru