Raport Colliers: Interesul pentru piața locală de terenuri rămâne moderat
Numărul 35, 4-10 sep. 2024 » Analize și sinteze
Interesul pentru piața locală de terenuri rămâne moderat, prima jumătate a acestui an fiind marcată mai degrabă de finalizarea unor tranzacții mari începute cu mult timp în urmă decât de inițierea de noi negocieri, potrivit unui raport realizat de Colliers privind evoluția pieței imobiliare în primul semestru al acestui an, relatează Agerpres. Retailul și sectorul rezidențial au rămas principalii factori de creștere pe piață. În același timp, reprezentanții companiei de consultanță imobiliară au identificat și o tendință de intensificare a interesului speculativ, manifestat de cumpărători care urmăresc să achiziționeze terenuri valoroase cu potențial pe termen lung, la prețuri atractive, fie anticipând creșterea prețurilor în următorii ani, fie așteptând o etapă favorabilă a pieței care să permită dezvoltarea unui proiect imobiliar de succes.
"Oferta rămâne generoasă, cu numeroase portofolii disponibile la vânzare în prezent. Dezvoltatorii de retail își mențin activitatea intensă la nivel național, concentrându-se atât pe dezvoltarea parcurilor de retail, cât și pe magazine stand alone operate de marii retaileri. Terenurile mari, potrivite pentru proiecte mixte, au în continuare un impact semnificativ în acest sector", se arată în raport.
În paralel, dezvoltatorii rezidențiali și-au direcționat eforturile în principal către București și zonele sale periferice, precum și către marile orașe din țară, dar achizițiile se dovedesc greu de finalizat din cauza incertitudinii sau a blocajelor din zona urbanistică. Din aceleași motive, unii dintre aceștia au decis să vândă o parte sau tot portofoliul de terenuri pentru a-și concentra resursele asupra proiectelor în desfășurare sau asupra altor sectoare de business.
"Având în vedere că mai multe tranzacții importante sunt în diverse stadii de finalizare, iar altele semnificative au fost deja încheiate în primul semestru din 2024, volumul total al acestui an va arăta cu siguranță generos atunci când vom face bilanțul anual. Vedem în continuare o serie de dezvoltatori activi, căutând terenuri cu autorizații adecvate pentru a începe rapid proiectele; dar acest proces este îngreunat de oferta limitată de terenuri care îndeplinesc aceste criterii", explică Sînziana Oprea, director Land Agency la Colliers România.
Potrivit sursei citate, în ultimul an, s-a văzut o diferență clară între terenurile urbanizate, în locații bune și foarte bune, și cele marcate de incertitudini privind autorizarea sau într-o locație neatractivă. Terenurile cu potențial bun continuă să atragă interes semnificativ, iar dacă dețin documentația urbanistică dorită de dezvoltatori, se vând la prețul cerut, fără nicio reducere.
Consultanții Colliers anticipează un rezultat solid pentru piața terenurilor în 2024, dar și în anii următori, datorită interesului atât din partea investitorilor cu tradiție din piață, cât și a unor noi jucători.
Finalizarea secțiunii sudice a autostrăzii de centură a Bucureștiului (A0) și cea a autostrăzii care va lega Ploiești de Pașcani, ambele programate pentru anul viitor, au adus deja un val de interes pentru proiecte industriale și logistice pe aceste trasee. Aceste dezvoltări de anvergură vor stimula creșterea economică și vor crea locuri de muncă, atrăgând astfel și alte tipuri de proiecte imobiliare, cum ar fi cele din retail și rezidențial.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial