Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale

Raport Deloitte: Priorități ale guvernanței corporative

Telex » Știri 13 iulie 2016  

Principalele preocupări ale consiliilor de administrație din România în ultimele 12 luni au fost structura organizațională, eficiența și managementul operațional. Aceasta este una dintre concluziile primei ediții a raportului Deloitte „EMEA 360 Boardroom Survey: Agenda priorităţilor în regiune”. Sondajul prezintă punctele de vedere a 271 directori non-executivi din 20 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), inclusiv România, furnizând o perspectivă asupra problemelor cu care se confruntă consiliile de administrație din regiune. Studiul se concentrează, în special, asupra a șase aspecte ale guvernanței corporative: strategie și risc, inovație, securitate cibernetică, remunerația executivilor seniori, succesiunea și talentele, performanța și evaluarea membrilor consiliilor de administrație.

În ceea ce priveşte ţara noastră, „corupția este considerată ca fiind la un nivel ridicat și va rămâne ridicată și în perioada imediat următoare. Temele cele mai importante pentru următoarele 12-24 luni sunt managementul riscului, guvernanța și strategia. Reducerea costurilor continuă să fie un subiect decisiv pe agenda membrilor consiliilor de administrație în perioada următoare”, a precizat Zeno Căprariu, director, Deloitte România.

Potrivit studiului la nivelul regiunii EMEA, consiliile de administrație sunt mai optimiste în ceea ce privește creșterea și competitivitatea în regiune pe termen mediu și scurt, comparativ cu perioade recente. Conform sondajului, securitatea cibernetică a devenit o temă tot mai importantă pentru directorii non-executivi din regiunea EMEA. De asemenea, inovația ocupă un loc important pe agenda membrilor consiliilor de administrație. (Al.R.)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.