Raport: Firmele din România plătesc cele mai mari prețuri la energie din UE
Telex » Știri
15 februarie 2024
Companiile din România și Ungaria plătesc cele mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană, de aproape trei ori mai mari decât cele plătite de firmele din Finlanda, arată raportul anual privind piața unică și competitivitatea, publicat de Comisia Europeană, transmite DPA, preluată de Agerpres. Potrivit documentului, prețurile la energie în UE au crescut semnificativ după debutul invaziei rusești în Ucraina, în urmă cu doi ani. Prețul mediul plătit de o companie de talie medie din UE a crescut până la 0,21 euro per kilowat-oră (KWh) în 2023, de la 0,18 în 2022. Companiile mijlocii din România plătesc cele mai mari prețuri la electricitate din UE, la 0,33 euro per kWh, urmate de cele din Ungaria, care plătesc 0,30 euro per KWh. La polul opus, cele mai mici prețuri au fost identificate în Finlanda și Portugalia, la 0,10 euro per kWh.
Raportul Executivului comunitar subliniază că Marea Britanie a înregistrat creșteri mult mai dramatice, în timp ce în SUA prețurile la energie au rămas la un nivel redus.
De asemenea, în cazul Uniunii Europene, ponderea energiei din surse regenerabile a crescut până la 23,02% în 2022, arată raportul Comisiei. Comparativ, în anul 2020, ultimul an pentru care există date comparabile, ponderea energiei din surse regenerabile era de două ori mai mare în UE decât în SUA și Japonia.
Uniunea Europeană și-a stabilit ca obiectiv pentru anul 2030 ca 42,5% din energia utilizată să provină din surse regenerabile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale