MyWIZ, secretul contabililor de succes
Raport global: 830 de milioane de tineri nu vor avea competențele necesare pentru piața muncii, în 2030

Raport global: 830 de milioane de tineri nu vor avea competențele necesare pentru piața muncii, în 2030

Numărul 7, 22-28 feb. 2023  »  Analize și sinteze

Șase din zece tineri cu vârste între 15 și 24 de ani (830 de milioane de persoane), la nivel global, nu vor avea competențele necesare pentru piața muncii în 2030, inclusiv cele pentru tranziția la economia verde, arată datele unui raport realizat de PwC, Unicef și Generation Unlimited, citat de Agerpres. Astfel, conform documentului "Why the world needs to upskill young people to enable the net zero transition", printre principalele cauze ale acestei situații se află lipsa unei strategii de educare și formare pentru piața muncii, bazată pe colaborarea dintre guverne, mediul de afaceri și organizațiile neguvernamentale, dar și accesul limitat sau inexistent la internet. În România, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în trimestrul al treilea din 2022, rata șomajului a atins 23,9% în rândul tinerilor (15-24 ani), comparativ cu rata generală de 5,4%.

În același timp, potrivit datelor Organizației Mondiale a Muncii (OIM), numărul tinerilor din întreaga lume care nu au un loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ sau o formare profesională se află, în prezent, la cel mai ridicat nivel din 2005.

Estimările incluse în raportul de specialitate arată că tranziția către o economie verde va crea 8,4 milioane de locuri de muncă pentru tineri până în 2030.

O analiză realizată de PwC UK relevă faptul că, pentru fiecare loc de muncă "verde" creat, alte 1,4 noi locuri de muncă noi îi pot fi atribuite, iar multiplicatorul este chiar mai mare în sectoare precum energie, utilități și producție.

"Tranziția către o economie verde necesită o schimbare a tipurilor de locuri de muncă și o transformare a modului în care oamenii lucrează. Gestionarea acestei schimbări presupune calificare, recalificare și perfecționare, care vor avea un impact triplu: vor contribui la reducerea emisiilor de carbon, reducerea inegalității și gestionarea crizei șomajului în rândul tinerilor. Presiunea pentru dezvoltarea de competențe în domeniul economiei verzi este resimțită și mai mult în contextul în care ritmul de reducere a emisiilor de carbon trebuie să crească de 11 ori comparativ cu media globală realizată la începutul anilor 2000 pentru a atinge obiectivele climatice de la Paris. Prin urmare, va crește cererea pentru anumite locuri de muncă (de exemplu, în construcții), va schimba natura altora (de exemplu, întreținerea vehiculelor electrice este diferită de cea a mașinilor pe benzină), va crea locuri de muncă (de exemplu, mai mulți experți în sustenabilitate) și chiar va elimina unele existente", se menționează în raportul citat.

În martie 2020, PwC a lansat o colaborare strategică globală de trei ani cu Unicef în sprijinul inițiativei Generation Unlimited (GenU), care își propune să contribuie la dezvoltarea competențelor a milioane de tineri din întreaga lume.

Proiectul Acces la carieră de succes - Pilonul II sprijină tranziția studenților de la educație la piața muncii


Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) se impică activ în facilitarea accesului studenților la piața muncii. Prin intermediul proiectului Acces la carieră de succes - Pilonul II, derulat de CECCAR, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European, peste 300 de studenți beneficiază de programe de învățare la locul de muncă și de alte activități care îi ajută pe tineri să fie mai bine pregătiți pentru accesul pe piața muncii. Prin practică în cadrul unor societăți și cabinete autorizate de CECCAR să desfășoare activități în domeniul financiar-contabil, tinerii iau contact cu angajatorii din domeniu, descoperă o profesie fit-for-future - profesia contabilă - și au șansa de a deveni angajați chiar din timpul facultății sau imediat după finalizarea studiilor. Totodată, tinerii beneficiază de suport din partea angajatorilor pentru a-și dezvolta competențele și aptitudinile necesare pentru a performa în domeniul fiananciar-contabil.

De asemenea, proiectul contribuie la creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește utilizarea rațională, sustenabilă, a resurselor, pentru tranziția la economia circulară. Raportarea situațiilor nefinanciare a câștigat tot mai mult teren, în actualitatea zilelor noastre aceasta devenind o prioritate pentru afacerile care intenționează să de dezvolte sustenabil. Rolul profesioniștilor contabili este esențial pentru relevarea datelor ce țin de aspectele sociale, de mediu și de guvernanță de la nivelul organizațiilor. Fără aceste date, dezvoltarea sustenabilă a organizației este greu de realizat. Investitorii sunt reticenți în ceea ce privește implicarea lor la nivelul unor organizații care nu prezintă date relevante, transparente în privința indicatorilor ESG.

Prin intermediul proiectului a fost dezvoltată și platforma de job-matching www.jobiz.ro, dedicată exclusiv domeniului financiar-contabil. Tinerii aflați la început de drum pot utiliza platforma pentru a-și găsi primul job sau pentru a aplica la stagii de practică, interhship sau alte programe de învățare la locul de muncă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.