Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Raport: Mai mult de jumătate din populația României va folosi comerțul online până în 2025

Raport: Mai mult de jumătate din populația României va folosi comerțul online până în 2025

Numărul 23, 14-20 iun. 2023  »  Conectarea la era digitală

Piața de e-commerce din România devine tot mai puternică în Europa de Sud-Est, cu o creștere mai rapidă decât media globală, de 16,6% pe an, ajungând astfel la o valoare totală de 10 miliarde de euro până în 2025, iar comerțul electronic va fi folosit de 54% dintre locuitorii țării, conform datelor din eBook eCommerce Growth Strategies, relatează Agerpres. Raportul mai semnalează că veniturile de pe piața comerțului electronic din România vor ajunge la 7 miliarde de euro în 2023, respectiv la aproape 12 miliarde de euro până în 2027.

Piața de e-commerce locală are în jur de 100 de magazine online care înregistrează peste 1.000 de comenzi pe zi. Cu toate acestea, este de așteptat să crească până la de trei ori în următorii ani, pe baza diferitelor tendințe de transformare digitală care vor defini comerțul electronic local, arată raportul de date și strategii de creștere pentru magazinele online din România, realizat de Limitless Agency.

"Având toate motivele să se dezvolte accelerat, piața de e-commerce din România va înregistra creșteri anuale mai mari decât media globală, care este de 10%. Pătrunderea internetului în aproape toate zonele din țară, alături de infrastructura modernă a tehnologiilor și simplificarea procesului de achiziție online determină tot mai mulți români să comande online, inclusiv în mediul rural, renunțând la achizițiile din magazine fizice. Astfel, piața de e-commerce a generat un venit mediu per utilizator de peste 484 euro în 2022 la nivel local, care, până în 2027, va crește la aproape 900 euro per utilizator. Prin urmare, în următorii ani, România va deveni un reper pe harta regională a e-commerce-ului", a declarat Daniel Slăvenie, CEO&Partner Limitless Agency.

Potrivit datelor eBook eCommerce Growth Strategies, numărul utilizatorilor de comerț electronic ar urma să crească la 10,6 milioane până în 2025, reprezentând aproape 54% din populația României, și la peste 11 milioane de utilizatori până în 2027. În prezent, în România, doar 45% dintre români comandă online, deși rata de penetrare a Internetului este de peste 90%. Comparativ, în țările nordice procentajul celor care comandă online ajunge și la 95%.

Ponderea cea mai mare a persoanelor care au făcut cumpărături online a fost înregistrată în regiunile nord-vest și centru. Totuși, în ansamblu, cei din București și județul Ilfov au avut cea mai mare pondere, de 58,3%, în anul 2022, declarând că au achiziționat produse prin internet în ultimele trei luni. Aproape 50% dintre românii care comandă online plasează două comenzi în 3 luni și doar 12% comandă de până la 6 ori pe lună. De asemenea, 49% dintre români plătesc mai mult pentru un brand pe care îl știu, iar 57% plătesc mai mult pentru un produs eco-friendly.

În 2022, românii au cumpărat online produse din categoriile: Fashion - 2,63 miliarde euro (46% din piața de e-commerce); Electronice - 1,1 miliarde euro (19% din piața de e-commerce); Îngrijirea personală și a casei - 885 milioane euro (15% din piața de e-commerce); Jucării, hobby, bricolaj - 590 milioane euro (10% din piața de e-commerce); Mâncare - 146 milioane euro (2,6% din piața de e-commerce); Mobilă -125 milioane euro (2,2% din piața de e-commerce); Muzică, filme, jocuri - 88,9 milioane euro (1,5% din piața de e-commerce); Băuturi - 32,1 milioane euro (0,5% din piața de e-commerce).

În același timp, 21% dintre români comandă online de pe site-uri din afara țării. Aproape o treime dintre români preferă să cumpere online din magazinele din China (27%), statele membre ale UE (23%) și SUA (4%).

Printre motivele principale pentru care românii cumpără online se află câștigarea timpului (85%), evitarea stresului la cumpărături în magazinele clasice (70%) și posibilitatea de a economisi (69%), mai semnalează raportul.

În același timp, argumentele celor care nu cumpără online sunt: vor să vadă produsele înainte de achiziție (64%), nu au încredere că vor primi ceea ce comandă (55%), se tem că taxele de livrare sunt prea mari (50%) și nu știu cum să comande online (15%). De asemenea, sunt mulți oameni care nu comandă online pentru că nu găsesc informații complete despre produs, imagini, descrieri sau recenzii pentru produse.

În ceea ce privește metoda preferată de plată, în continuare plata ramburs este cea mai folosită (31%), urmată de plata online prin card de debit sau credit (26%), portofel digital și mobil (23%), transfer bancar (19%) și alte metode.

Realizat cu scopul de a educa și susține piața de e-commerce din România, eBook eCommerce Growth Strategies este un raport complex care conține peste 90 de strategii testate și recomandări pentru creșterea vânzărilor online, din partea a 24 experți în e-commerce, promovare online și comunicare de brand, tehnologii pentru e-commerce, design, livrare și legislație în domeniu. Raportul este dedicat antreprenorilor care vor să își scaleze magazinul online, antreprenorilor care investesc în marketing online și specialiștilor în marketing care gestionează magazine online.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.