Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Raport: Număr record de bilete de cinema vândute în România în 2018; peste 1,25 de miliarde, la nivel european

Raport: Număr record de bilete de cinema vândute în România în 2018; peste 1,25 de miliarde, la nivel european

Numărul 5, 12-18 febr. 2019  »  Roza vânturilor

Numărul biletelor vândute anual în ţara noastră a crescut de aproape patru ori în ultimul deceniu

România, Polonia şi Serbia au înregistrat, în 2018, cea mai mare creştere a numărului de biletele de cinema vândute, an în care, la nivel european, numărul lor a ajuns la 1,25 de miliarde, potrivit raportului Union Internationale des Cinemas (UNIC), ce reprezintă asociaţii ale reţelelor şi operatorilor europeni, informează News.ro.

Numărul total al biletelor de cinema vândute în Europa a scăzut cu 3,3% faţă de nivelul cel mai înalt, atins în 2017.

Cifrele au fost comunicate de asociaţii şi operatori din 37 de teritorii europene, iar raportul este provizoriu.

Recorduri naţionale au fost stabilite în România şi Polonia, iar piaţa individuală cu cea mai mare creştere a fost Serbia, cu 18%, până la 4,1 milioane.

În România, creşterea faţă de 2017 a fost de 4,5%, ajungând la 14,5 milioane. Numărul de bilete de cinema vândute anual în ţara noastră a crescut de aproape patru ori în ultimul deceniu. Cifra definitivă înregistrată de UNIC pentru România în anul 2017 a fost de 13,9 milioane.

Box office-ul românesc a crescut cu 12,5%, până la 300 de milioane de lei, iar din total, producţiile româneşti au avut o cotă de piaţă de 2,8%.

Polonia a înregistrat o creştere de 5,5%, până la 59,7 milioane de bilete vândute, cu trei producţii locale ce ocupă primele locuri în box office.

Turcia a consemnat o mică scădere în 2018, de 1,1% faţă de anul anterior, având 71,2 milioane de bilete vândute. Totuşi, producţiile naţionale au reprezentat 62,9% din piaţă, cifră record.

Rusia a înregistrat al doilea cel mai bun an, cu 200,2 milioane de bilete vândute, în pofida unei scăderi de 5,7%. 

Odată cu această scădere, Franţa şi-a recâştigat statutul de cea mai mare piaţă de cinema din Europa din punct de vedere al vânzării de bilete, pe care Rusia l-a deţinut doar în 2017. În 2018, în Hexagon au fost vândute 200,5 milioane de bilete.

Marea Britanie a cunoscut o creştere cu 3,8% faţă de anul 2017, astfel că numărul de bilete de cinema vândute a ajuns la 177 de milioane.

Danemarca şi Norvegia au avut un an bun, cu sporuri de 4%, respectiv 3%. Suedia a rămas pe poziţie, cu o scădere de aproximativ 1%, iar Finalda a avut o cădere mai puternică, de 8,2%, deşi producţiile locale au deţinut o cotă de piaţă bună, de 22,7%.

Teritoriile din centrul şi estul Europei continuă să crească, cu excepţia Bulgariei şi Slovaciei, care au cunoscut scăderi de 12,1%, respectiv 10,9%, după ce în 2017 au avut cifre record.

Box office-ul european total pe 2018 a însemnat peste 8 miliarde de euro.

Între cele mai vizionate filme la nivel european s-au numărat „Avengers: Infinity War”, „Incredibles 2” şi „Mamma Mia! Here We Go Again”. „Bohemian Rhapsody” a ocupat primul loc în preferinţele spectatorilor din cele mai multe teritorii (8) inclusiv Italia şi Olanda.  

Ca medie, o persoană din teritoriile UNIC a cumpărat 1,5 bilete de cinema pe an, cea mai mare rată fiind înregistrată în Irlanda, 3,3, urmată de Franţa, 3,2.

În România, media a fost de 0,7 bilete pe an.

Numărul total de bilete de cinema vândute în statele membre ale Uniunii Europene (unde au fost disponibile informaţii) în 2018 a scăzut cu 2,9%, până la aproximativ 950 de milioane.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.