Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
Raport ONU: Extremul Orient și SUA domină inovarea în sectorul transporturilor secolului XXI

Raport ONU: Extremul Orient și SUA domină inovarea în sectorul transporturilor secolului XXI

Numărul 5, 12-18 feb. 2025  »  Lumea în care trăim

Sectorul transporturilor a fost unul dintre cele care au atras cele mai multe inovații din acest secol, cu o creștere de 700% a patentelor, iar China, Japonia, Statele Unite ale Americii și Coreea de Sud s-au aflat în top în acest sens, conform unui studiu publicat de Națiunile Unite, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. Astfel, studiul privind viitorul transporturilor, publicat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, semnalează că între 2000 și 2023 s-au înregistrat 1,1 milioane de patente privind transporturile, cu un ritm de creștere de 11% anual.

S-a trecut de la circa 15.000 inovații în sector în anul 2003 la de opt ori mai mult, circa 120.000, în 2023, și acestea reprezintă 40% din total, în condițiile în care înainte reprezentau doar 16%, subliniază agenția Națiunilor Unite.

China și Japonia ocupă primele locuri. China concentrează 429.727 dintre patentele din perioada 2000 - 2023, urmată de Japonia (240.310), SUA (159.322), Coreea de Sud (130.122) și Germania (82.429), aceste cinci țări acoperind 90% din invențiile din sector, în perioada scursă de la începutul secolului.

Franța, Marea Britanie, Canada, India și Rusia completează „top zece” patente înregistrate începând din 2000, conform studiului, care, de asemenea, evidențiază specializarea altor țări, precum Israel, în tehnologia spațială, Norvegia, în inovațiile din transportul maritim, sau Suedia, în cel terestru.

„Creșterea Chinei este puternică datorită recentei sale dominații pe piața vehiculelor electrice, dar asta se întâmplă și în țări cu cifre absolute mai mici, precum Suedia, Italia, India și Canada”, precizează OMPI.

Pe companii, se observă o dominație a brevetelor japoneze, deoarece primele patru din punct de vedere al inovării în perioada 2000-2023 sunt Toyota (37.602), Denso (15.477), Honda (14.973) și Panasonic (14.744).

De asemenea, se evidențiază din acest punct de vedere prezența Germaniei, pe locul cinci aflându-se Bosch (13.611 patente), pe locul șapte Volkswagen (11.308) și pe 14 Mercedes-Benz (6.981).

În universități și centre de cercetare cifrele sunt mai mici și China are o dominație clară, ocupând primele 14 locuri: pe prima poziție se află Academia Chineză de Științe (6.810 brevete), urmată de universitățile Beihang (2.654) și Tsinghua (2.485).

Transportul terestru domină cercetările. Studiul OMPI subliniază că 82% dintre inovațiile din ultimele două decenii în domeniu au vizat transportul terestru (906.000 patente), 12% transportul aerian (132.000), 7% pe cel spațial (75.000) și 4% transportul maritim (47.000).

În contextul „boom-ului” de inovații în transporturi, agenția Națiunilor Unite semnalează o stagnare a cercetării în produse „tradiționale” precum motorul cu combustie internă și alte sisteme bazate pe combustibili fosili, unde creșterea medie a fost de 4% anual și aproape nu a mai avansat începând din 2028.

OMPI reamintește că sectorul transporturilor reprezintă între 6% și 12% din PIB în multe țări și, în același timp, acumulează 23% din emisiile de gaze cu efect de seră relaționate cu energia.

Conform organizației, unul dintre subsectoarele cu cea mai mare creștere este cel al „propulsiei durabile”, cu exemple precum bateriile vehiculelor electrice sau pilele de combustie cu hidrogen.

„Națiunile din toată lumea fac eforturi pentru a ajunge la emisii net zero și a crea noi forme de conectivitate și viitorul transportului ne va afecta pe toți. În această conjunctură sunt cruciale o mentalitate îndrăzneață și o acțiune comună”, a subliniat directorul general al OMPI, Daren Tang.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.