Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Raport: Peste 3.000 de locuințe noi au fost achiziționate în București pentru închiriere, în ultimii trei ani și jumătate

Raport: Peste 3.000 de locuințe noi au fost achiziționate în București pentru închiriere, în ultimii trei ani și jumătate

Telex » Știri 17 august 2021  

Peste 3.000 de locuințe noi finalizate în București și împrejurimi în ultimii trei ani și jumătate au fost achiziționate în scop investițional, fiind oferite ulterior spre închiriere, relevă datele companiei de consultanță imobiliară SVN România, citate de Agerpres. Potrivit aceleiași surse, gradul de ocupare actual al acestor locuințe este de peste 90%, peste 2.700 de unități fiind astfel închiriate către chiriași pe termen mediu - lung (peste șase luni). Totodată, peste 55.000 de noi locuințe au fost predate în București și împrejurimi din 2018 până în prezent. Dintre acestea, aproximativ 45% au fost revândute, restul fiind oferite spre închiriere în vederea obținerii unui randament pe termen lung.

„Dacă piața rezidențială a rezistat foarte bine șocului produs de pandemia Covid-19, sectorul chiriilor a fost puternic afectat, în special pe segmentele destinate studenților și călătoriilor de business sau turistice. Segmentul închirierilor pe termen lung a înregistrat rezultate mai bune, mai ales în orașele mari precum Bucureștiul, climatul general fiind într-o continuă îmbunătățire comparativ cu acum un an”, a afirmat Gabriel Voicu, vicepreședinte SVN România.

În medie, chiriile pe segmentul rezidențial nou din București au scăzut cu aproximativ 6% în semestrul întâi din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020.

„Pentru următoarele 12 luni este estimată o evoluție liniară, ținând cont atât de rezultatele înregistrate de economia locală și de gradul de imunizare, cât și de întoarcerea angajaților în clădirile de birouri, chiar și într-un sistem de lucru hibrid, și de începerea anului universitar”, se menționează în comunicat.

Consultanții imobiliari susțin că, în medie, un apartament nou cu două camere amplasat în București se închiriază cu 250-350 de euro pe segmentul mass market, cu 450-600 de euro pe segmentul middle market, un apartament nou cu trei camere se închiziază la valori cuprinse între 600 și 900 de euro pe segmentul middle market, în timp ce o vilă se pot închiria de la 750 de euro, în medie.

Potrivit raportului, scăderea chiriilor, inflexiunea unor proprietari, mai ales în perioada imediată stării de urgență din primăvara lui 2020 și scăderea gradului de ocupare au dus la reducerea randamentelor până la o medie de aproximativ 5,3% în euro pe an, echivalentul recuperării investiției într-o perioadă de aproape 19 ani, fără a lua în calcul creșterea valorii proprietății achiziționate.

„În viitor vom vedea tot mai mulți proprietari de mari portofolii de apartamente, achiziționarea de locuințe în vederea închirierii lor ulterioare oferind un randament satisfăcător și stabil pe termen lung, indiferent de anumite perioade punctuale. Cumpărătorii activi pe acest segment trebuie să acorde o atenție deosebită tipului de proprietate achiziționată; așa cum s-a schimbat cererea pentru achiziționarea de locuințe, și cei care caută o locuință pentru închiriere au noi criterii de selecție, de la suprafețe la compartimentări”, a conchis Gabriel Voicu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.