Raport: Produse farmaceutice contrafăcute în valoare de 4 miliarde euro, comercializate la nivel mondial
Numărul 11-12, 24 mar. - 6 apr. 2020 » Lumea în care trăim
Valoarea totală a produselor farmaceutice contrafăcute comercializate la nivel mondial este estimată la 4,03 miliarde de euro, potrivit unui raport publicat de Oficiul European pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), informează Agerpres. „Din datele privind confiscările vamale analizate în studiu, în perioada 2014 - 2016, reiese că antibioticele contrafăcute, suplimentele farmaceutice şi calmantele au fost cele mai frecvente. Autorităţile vamale au confiscat însă şi alte medicamente, de exemplu, medicamente pentru cancer, medicamente antidiabetice, anestezice locale, medicamente pentru malarie, medicamente pentru tratamentul HIV şi medicamente pentru boli de inimă”, se menţionează în raport.
Potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, una dintre sursele consultate pentru acest studiu, în Africa subsahariană, medicamentele neconforme şi contrafăcute pentru malarie pot duce la 116.000 de decese anual.
Totodată, comerţul cu produse contrafăcute este facilitat de creşterea livrărilor în pachete mici, prin colete poştale sau trimiteri în plic, pe care lucrătorii vamali le detectează mai greu. Astfel, în perioada 2014-2016, 96% dintre confiscările vamale de produse farmaceutice contrafăcute au fost livrate prin poştă sau prin curier rapid.
„Produsele farmaceutice contrafăcute pot fi o ameninţare directă pentru sănătate şi viaţă, iar intrarea lor în UE, deseori prin pachete mici şi vânzări pe internet, reprezintă o dificultate de a aplica legea pentru autorităţi. Pentru a rezolva această problemă, actuala coordonare la nivel naţional şi la nivelul UE trebuie consolidată în continuare şi sprijinită prin acţiuni la nivel mondial. La nivel global, India, Hong Kong şi China sunt cei mai mari producători de produse farmaceutice contrafăcute, iar Singapore şi Hong Kong par să fie cele mai importante puncte de tranzit. Companiile şi întreprinderile cele mai afectate de contrafacere şi piratare au sediul în primul rând în ţări din OECD, cum sunt Statele Unite, Regatul Unit, Franţa, Austria, Germania şi Elveţia”, a declarat directorul executiv al EUIPO, Christian Archambeau.
Raportul se bazează pe un set de date obţinute după aproape o jumătate de milion de confiscări vamale de la agenţii internaţionale de aplicare a legii, şi anume Organizaţia Mondială a Vămilor, Direcţia Generală Impozitare şi Uniune Vamală a Comisiei Europene şi Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite. Seturile de date conţin informaţii culese şi prelucrate de lucrătorii vamali. În constatările raportului nu sunt incluse şi produsele farmaceutice contrafăcute produse şi consumate pe plan naţional şi intra-UE.
Raportul este urmarea studiului „Trends in Trade in Counterfeited and Pirated Goods (Tendinţe în comerţul cu produse contrafăcute şi piratate)”, publicat de EUIPO şi de OECD în martie 2019.
Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) este o agenţie descentralizată a UE, cu sediul la Alicante, în Spania. Agenţia gestionează înregistrarea mărcilor Uniunii Europene (mărci UE) şi a desenelor şi modelelor comunitare (DMC) şi desfăşoară activităţi de cooperare cu oficiile naţionale şi regionale de proprietate intelectuală din UE.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial