Raport SVN: Credite ipotecare de 2,5 miliarde de euro în primul semestru, în creștere cu 10%; dobânzile au scăzut
Numărul 35, 6-12 sep. 2023 » Analize și sinteze
Volumul de credite ipotecare acordate în România în primul semestru al anului în curs a scăzut cu 15%, raportat la perioada similară din 2022, însă valoarea lor a urcat cu 10,2%, potrivit unui raport de specialitate, citat de Agerpres. Peste 59,5% dintre locuințele vândute în România în primul semestru din 2023 au fost cumpărate cu fonduri proprii, proporția tranzacțiilor prin credit ipotecar fiind de sub 40,5%. În primul semestru din 2023 au fost acordate credite ipotecare în valoare de 2,54 de miliarde de euro, în creștere cu 10,2% comparativ cu perioada similară din 2022, conform unui raport realizat de SVN România|Credit & Financial Solutions, compania de consultanță financiară și creditare ipotecară din cadrul SVN România.
Excluzând refinanțările, care potrivit calculelor companiei s-au ridicat la circa 25% din totalul creditelor ipotecare noi acordate în primele șase luni din 2023, volumul total de credite ipotecare a scăzut cu aproximativ 15% față de primul semestru din 2022.
Aceste rezultate au fost înregistrate într-un context în care peste 59,5% dintre locuințele vândute în România în primul semestru din 2023 au fost cumpărate exclusiv din resurse proprii, fără a apela la o finanțare bancară, potrivit statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sintetizate de SVN România.
Concomitent, procentajul tranzacțiilor imobiliare încheiate prin credit ipotecar în primele șase luni din 2023 a fost de cel mult 40,5%, proporția fiind în realitate mai redusă, ținând cont că totalul ipotecile intabulate în perioada amintită include și creditele de consum cu ipotecă și refinanțările ipotecare.
Procentul locuințelor cumpărate exclusiv din fonduri proprii în primul semestru din 2023 în București și Ilfov a fost de peste 52,5%.
"Piața ipotecară din România a trecut cu bine peste cea mai dificilă perioadă din ultimii ani, fără a se înregistra o creștere a ratei creditelor neperformante. Dobânzile, în special cele fixe, urmează deja o tendință de scădere, mai multe instituții financiare fiind într-o competiție acerbă pe segmentul de dobânzi fixe mai mici de 6%, ceea ce a dus la o revigorare a cererii. În plus, nivelurile actuale de dobânzi sunt mai mici decât valoarea IRCC, ceea ce denotă o încredere ridicată în evoluția pieței și a solvabilității generale a potențialilor clienți, iar următoarea perioadă va aduce noi scăderi de dobânzi", este de părere Alexandru Rădulescu, managing partner SVN România|Credit & Financial Solutions.
Datele companiei arată că scăderea dobânzilor înregistrată pe segmentul celor fixe s-a tradus într-o reducere a ratei unui credit ipotecar de circa 10% în decursul primului semestru din 2023. Cel mai bun produs din luna ianuarie avea o dobândă fixă pe cinci ani de 6,9%, transpusă printr-o rată lunară de 2.381 de lei pentru un credit ipotecar cu o valoare de 69.000 de euro pe 25 de ani (valoare imobil de 93.000 de euro), în timp ce produsul cel mai bun al lunii iunie avea o dobândă fixă de 5,79% pe trei ani, cu o rată lunară de 2.147 de lei.
Coroborat, creșterea salariului mediu net la nivel național cu 15,7% la finalul primului semestru și stagnarea prețurilor au dus la o îmbunătățire a accesibilității contractării unui credit ipotecar, potrivit indexului de profil calculat de SVN România, ca raport între rata achitată pentru cumpărarea unui imobil nou și salariul mediu net.
Astfel, rata medie pentru cumpărarea unui apartament nou cu două camere în București, cu o suprafață utilă de 50 de metri pătrați, reprezenta, la finalul primului semestru, aproximativ 58% din salariul mediu net la nivel național, în scădere de la 64% în ianuarie, potrivit indexului SVN. Calculele companiei arată că nivelul se va reduce la 55% în luna septembrie, similar cu cel înregistrat la începutul lui 2020.
"Nivelul actual este de peste patru ori mai bun față de cel înregistrat 2008, când rata medie era de peste 2,5 ori mai ridicată comparativ cu salariul mediu net la nivel național. Raportat la veniturile medii înregistrate în București, rata medie reprezintă circa 45,5% din venitul mediu", susțin consultanții companiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial