Rata anuală a inflației, minus 3,3%
Numărul 8, 17-23 mai 2016 » Breviar statistic
Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,3% în luna aprilie 2016 comparativ cu luna aprilie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), scăderea a fost de 2,7%. În luna aprilie 2016, ponderea mărfurilor și serviciilor care au înregistrat o diminuare a prețurilor, comparativ cu aprilie 2015, este de 66,7%, iar a celor care au avut creșteri cuprinse în intervalul 0-2,5%, de 20%. Mărfurile și serviciile ale căror prețuri au crescut cu mai mult de 2,5% dețin o pondere de 13,3%.
Rata medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2015 – aprilie 2016) față de precedentele 12 luni (mai 2014 – aprilie 2015), calculată pe baza IPC, este de -1,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de -1,3%.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial