Rata creditelor neperformante a coborât la 2,65%, în decembrie 2022
Numărul 8, 1-7 mar. 2023 » Breviar statistic
Rata creditelor neperformante era, la finele anului trecut, de 2,65%, față de 2,82% în septembrie 2022 și 3,35% în decembrie 2021, conform datelor centralizate de Banca Națională a României (BNR), citate de Agerpres. În decembrie 2022, în România erau 32 de instituții de credit (34 în septembrie 2022), din care opt sucursale ale unor bănci străine. Activele totale se ridicau la 701,4 miliarde lei, cu 22,1 miliarde lei mai mari comparativ cu sfârșitul trimestrului al treilea.
Activele instituțiilor cu capital privat reprezentau 87,9% în totalul activelor, iar activele instituțiilor cu capital străin 68,1%.
De asemenea, indicatorul de solvabilitate era, în decembrie 2022, de 21,73%, față de 21,52% la finele lunii septembrie.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc