Rata creditelor neperformante, în creștere
Telex » Știri
3 mai 2016
Rata creditelor neperformante a fost de 13,68% în luna februarie, conform definiţiei ABE, în creştere cu 0,11% puncte procentuale faţă de ianuarie, relevă datele Băncii Naţionale a României. Comparativ cu luna decembrie 2015, indicatorul este mai mare cu 0,07 puncte procentuale.
Numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare a crescut la 715.299, în februarie, fiind cel mai mare nivel din ultimele 5 luni, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
În ceea ce priveşte valoarea restanţelor, acestea se ridicau, în februarie, la 11,36 miliarde lei, din care peste 4,43 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,77 miliarde lei echivalent în euro, 2,11 miliarde lei echivalent în alte valute şi 49,7 milioane lei echivalent în dolari.
(Sursa: Agerpres)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale